• Leu / EUR4.7785
  • Leu / GBP5.6554
  • Leu / USD4.3069
Eveniment

România se îndepărtează în loc să se apropie de ţintele Europa 2020

Autor: Corina Mirea

26.06.2012, 00:06 739

România se îndepărtează în loc să se apropie de ţintele asumate de Uniunea Europeană în proiectul "Europa 2020" care urmăreşte dezvoltarea economică şi socială sustenabilă. Astfel, unul din parametri - rata de ocupare a populaţiei apte de muncă a scăzut de la 64% în 2007 la 62% în 2011, faţă de o ţintă de 70% pentru 2020.

Prin aderarea la Uniunea Europeană România şi-a propus să atingă anumite ţinte în ceea ce priveşte reducerea numărului de persoane aflate în pragul sărăciei şi a ratei de abandon şcolar, creşterea ratei de ocupare a populaţiei şi a numărului de absolvenţi de studii universitare până în 2020.

"Deşi ţintele României sunt mai mici decât cele propuse de Uniunea Europeană, acestea sunt foarte greu de realizat tocmai din cauza interesului scăzut pe care ţara noastră îl manifestă în găsirea unor soluţii pentru domeniul economic şi social. Trebuie să lăsăm de o parte subiectele superficiale şi să ne concentrăm pe problemele reale ale României", a declarat ministrul muncii Maria­na Câmpeanu în cadrul conferinţei organizate ieri de Blocul Naţional Sindical (BNS).

Până la finalul termenului impus de UE, creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă de către populaţia cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani din România ar trebui să fie de 70% din numărul total al persoanelor apte de muncă de pe plan local, cu 5% mai mică decât cea dimensionată la nivelul întregii Europe.

Evoluţia în perioada de criză arată că România nu numai că s-a îndepărtat de ni­ve­lul propus, ci înregistrează chiar o scădere faţă de rata de ocupare a populaţiei din anul 2007. În urmă cu cinci ani ponderea acesteia era de 64%, în timp ce în 2011 ea ajunsese la 62%, potrivit studiului realizat de "Biroul pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă", un proiect pe bani europeni.

Având în vedere faptul că noile date ale re­censământului arată că populaţia României s-a redus în ultimii 10 ani cu peste 2 milioane de locuitori (de la aproximativ 21.681.000 de persoane, câte erau în 2002, până la circa 19.243.000 de locuitori în 2012), rata de ocupare a locurilor de muncă ar putea suferi o scădere şi mai mare în viitorul apropiat.

De asemenea, unul dintre motivele pentru care ocuparea locurilor de muncă este în scădere ar putea fi reprezentat şi de emigrarea populaţiei cu studii superioare către ţările din străinătate care le pot oferi locuri de muncă în sectoarele de interes.

"Se accentuează exodul persoanelor apte de muncă ce au studii superioare. Dacă nu îi punem la muncă, riscăm să devenim una din­tre cele mai sărace ţări din Uniunea Euro­peană. Trebuie să venim în întâmpinarea lor cu locuri de muncă, altfel vom ajunge să cuantificăm sute de persoane dispărute de pe piaţa muncii din România", a precizat Dumitru Costin, preşedintele BNS.

Şi obiectivul României cu privire la numărul de abandonuri şcolare înainte de clasa a opta se dovedeşte nerealist.

Ţinta este de 11%, cu 1% peste cea eu­ropeană. În 2010 abandonul era de 18,4%, faţă de 13,9% în 2007, iar în 2011 a ajuns la 17,5%.

Singurul obiectiv care este realizabil până în anul 2020 este cel al creşterii ponderii populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit o formă de educaţie terţiară (învăţământ superior).

Ţinta europeană este de 40% până în 2020, iar în 2010 ponderea era de 20,4%, faţă de 13,9% în 2007.

În ceea ce priveşte reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială până în anul 2020 faţă de 2008, UE şi-a propus ca acesta să scadă cu 20 de milioane de persoane (adică 25%). Din acest punct de vedere România are o ţintă de reducere cu 580.000 de persoane faţă de acum patru ani, respectiv o scădere de la nivelul de 3.995.000 la 3.415.000.

În condiţiile în care ocuparea locurilor de muncă a scăzut, abandonul şcolar este în continuă creştere, iar rata şomajului se amplifică, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie a scăzut totuşi de la 3.995.000 în anul 2007 până la 3.679.000 în prezent (adică o scădere de aproximativ 316.000 de locuitori ai României).

"Pentru ca acest rezultat să se menţină trebuie luate anumite măsuri de ordin fiscal bugetar care să vină în ajutorul sectorului social. Iar impozitarea profitului excepţional din energie este una dintre ele. Măsura este încă în lucru, dar ideea a fost acceptată de FMI şi aşteptăm ca ea să poată fi imple­men­tată", a declarat Liviu Voinea, secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe Publice.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7785
Diferență: 0,044
Ieri: 4.7764
Azi: 4.3069
Diferență: 0,0046
Ieri: 4.3067
Azi: 5.6554
Diferență: 0,0088
Ieri: 5.6549
Azi: 4.3582
Diferență: 0,0459
Ieri: 4.3562