Eveniment

România şi Kazahstan au bătut palma pentru securizarea aprovizonării cu petrol

România şi Kazahstan au bătut palma pentru securizarea...

Autor: Laura Buciu

07.10.2022, 11:07 119

România şi Kazahstanul au semnat documentele prin care au căzut de acord asupra colaborării în domeniul energiei, iar ţara noastră a primit asigurări că va avea parte de tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol şi produse derivate.

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a prezidat, alături de Bolat Akchulakov, ministrul Energiei din Kazahstan, lucrările celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe, care are loc vineri.

În cadrul sesiunii plenare, Popescu semnat documentele prin care s-a căzut de acord asupra intensificării relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state, în mai multe domenii esenţiale.

„Vom colabora în domeniul energiei şi, totodată, am primit asigurări că vom avea parte de tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol şi produse derivate. S-a mai discutat şi despre cooperare în energie, domeniul economiei, comerţului şi investiţiilor, transporturilor, agriculturii, protecţiei mediului şi în sectorul financiar. Am transmis că ţara noastră doreşte să extindă cooperarea cu Kazahstanul şi să acţioneze pentru consolidarea relaţiilor comerciale, investiţionale şi economice, în special prin încurajarea participării reciproce la investiţii în proiecte comune şi prin organizarea şi atragerea companiilor în forumuri de afaceri din ambele ţări, pentru promovarea climatului economic şi oportunităţi de cooperare”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut o întâlnire de lucru cu Magzum Mirzagaliev, preşedintele CN „KazMunayGas” (KMG) şi alţi membri din conducere.

„Este vorba despre compania naţională care prin KMG International are grupul Rompetrol, care deţine şi operează cea mai mare rafinărie din România şi staţii de combustibili. Am discutat despre investiţiile viitoare pe care le vor face în România, inclusiv cele asumate prin Fondul de Investiţii în Energie, despre intensificarea relaţiilor comerciale şi alte aspecte tehnice, inclusiv cele legate de securitatea aprovizionării cu petrol şi produse derivate, foarte importante în această perioadă. Prin cooperare vom reuşi să asigurăm securitatea energetică”, a spus Popescu.

Despre cooperarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale a populaţiei a comunicat Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Au mai participat la discuţii secretarul de stat din Ministerul Energiei, George Niculescu, secretarul de stat din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Horaţiu Clepan, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Adrian-George Foghiş, şi alţi specialişti.

Romania şi Kazahstan au un istoric de peste 30 de ani de relaţii diplomatice. Potrivit lui Virgil Popescu, Kazahstan este un partener cheie în Asia Centrală, care are potenţialul de a deveni o rută importantă de tranzit între Asia şi Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO