Eveniment

România va primi de la UE 79,9 mld. euro. Preşedintele Iohannis: După discuţii foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă. VIDEO

România va primi de la UE 79,9 mld. euro. Preşedintele...

Autor: Ştefan Stan, Mediafax

21.07.2020, 08:39 3072

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la finalul summitului UE de la Bruxelles, că România a obţinut o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru a reface infrastructura din ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că acordul la care au ajuns liderii UE este foarte important pentru România.

„Tocmai s-a încheiat Consiliul European şi am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Iată că, după discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că banii vor fi folosiţi şi pentru relansarea economică.

„Vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie şi în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a mai spus şeful statului.

 

Piaţa bursieră din Europa e la cel mai ridicat nivel din ultimele 4 luni, după ce liderii politici au ajuns la un acord în privinţa Fondului de Revenire

Piaţa bursieră din Europa e la cel mai ridicat nivel din ultimele 4 luni, după ce liderii politici au ajuns la un acord în privinţa fondului de relaxare. Indicele DAX din Frankfurt era în creştere cu 1,34%, în timp ce bursa din Franţa avea o creştere de aproape 1%, Italia de 1,4%, Spania e 1,36%, iar Londra de 0,5%.

La Bucureşti, indicele BET s-a apreciat cu aproape 0,70% la debutul şedinţei de tranzacţionare.

 

Cum arată fondul masiv de revenire post-pandemie, în valoare de 750 mld. euro: 390 mld. euro fonduri nerambursabile şi 360 de mld. euro împrumuturi

Uniunea Europeană a ajuns în sfârşit la un acord privind un buget fără precedent de 1,8 trilioane de euro, care include şi fondul masiv pentru revenire după criza generată de coronavirus.

Pentru a se lupta cu cea mai mare recesiune din istoria sa, Uniunea Europeană va aloca 750 de miliarde de euro către un fond de coronavirus, bazat pe împrumuturi şi fonduri nerambursabile alocate ţărilor cele mai afectate de criză. Aceasta suplimentează bugetul de 1 trilion de euro pe care liderii UE încercau să îl aprobe de câteva luni.

Potrivit noului acord, din totalul de 1,8 trilioane de euro, 750 de miliarde de euro vor fi pachete oferite în primii ani - 390 de miliarde de euro fonduri nerambursabile şi 360 de miliarde de euro împrumuturi. Restul de peste 1.000 de miliarde de euro ar fi bugetul pe şapte ani ai UE.

În prima etapă a discuţiilor, granturile ar fi trebuit să totalizeze 500 de miliarde de euro, însă statele ”frugale”, conduse de Olanda, au cerut o reducere în valoarea sumelor nerambursabile alocate, iar suma a fost redusă până la 390 mld. euro.

 

După 4 zile, liderii europeni au ajuns la un acord politic privind cel mai mare plan de relansare economică a Europei: 1,8 trilioane de euro

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie.

"Bună dimineaţa tuturor! Avem un acord. Am reuşit! Europa este puternică, Europa este unită!", a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, la încheierea summitului Uniunii Europene.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

"Am negociat patru zile şi nopţi lungi, peste 90 de ore, dar a meritat", a afirmat, la rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

"Este o zi istorică pentru Europa", a transmis, prin Twitter, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro. Preşedintele Franţei a exprimat regret că au fost menţinute reduceri ale contribuţiilor bugetare pentru unele ţări. "Putem regreta că au fost menţinute aceste reduceri, dar ar fi fost o altă luptă, ar fi fost necesară o schimbare a filosofiei. Germania a acceptat să nu majoreze reducerea bugetară cum au făcut alţii, astfel că, net, este chiar o scădere. Realitatea discuţiilor din ultimele zile este că Germania, Franţa, Italia şi alţii au acceptat să transfere lucruri altor ţări pentru a le convinge. Este un mecanism perfect? Nu, dar am reuşit să schimbăm un lucru fundamental, să facem împrumuturi în comun şi să avem un mecanism real de transfer", a subliniat Emmanuel Macron, potrivit site-ului Politico.eu.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat mulţumită de rezultat, subliniind că Uniunea Europeană arată determinare şi unitate. "Nu a fost uşor. Ceea ce contează este că în final am ajuns la un rezultat comun", a declarat Angela Merkel, potrivit site-ului Tagesschau.de, subliniind că noua situaţie necesită noi metode. "Sunt mulţumită că Europa a demonstrat că poate acţiona împreună", a adăugat cancelarul Germaniei.

"Avem un acord. Şi este un acord foarte bun! Cu un buget pentru perioada 2021-2027 de 1.074 de miliarde de euro şi un plan de relansare de 750 de miliarde, Uniunea Europeană nu a mai decis niciodată să investească într-un mod atât de ambiţios în viitor", a declarat, la rândul său, premierul Belgiei, Sophie Wilmes.

"Este un acord extraordinar pentru Europa, este un acord extraordinar pentru Spania. Agenda Uniunii Europene şi agenda Spaniei sunt sincronizate perfect", a comentat premierul spaniol, Pedro Sanchez.

"Am reuşit acest rezultat prin menţinerea demnităţii ţării noastre şi a autonomiei instituţiilor comunitare", a afirmat, la rândul său, premierul Italiei, Giuseppe Conte, citat de cotidianul La Repubblica.

"Vă mulţumim pentru rezistenţa şi determinarea din ultimele zile. Putem contracara consecinţele crizei Covid-19 doar prin colaborare. Acordul demonstrează că Uniunea Europeană se mobilizează şi se uneşte pentru ajutarea cetăţenilor Europei", a afirmat Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO