Dacă nu ar şti că România este încă şi astăzi cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu un salariu mediu net lunar de 400 euro, faţă de 1.800 euro în zona euro, un analist care ar compara structura economiei româneşti cu cea a Greciei, de exemplu, ar spune că România este mult în faţă.
Astfel, Grecia are doar 13% pondere a Industriei în PIB, doar 3,4% Informaţii şi Comunicaţii şi doar 5% Activităţi Tehnice, Ştiinţifice şi Profesionale.
Pe de altă parte, România are o pondere de 26% a Industriei, de 6,4% din Informaţii şi Comunicaţii şi de 8,3% din Activităţi Tehnice, Ştiinţifice şi Profesionale.
România este pe locul trei dintre toate ţările din UE la ponderea sectorului de Informaţii şi Comunicaţii în PIB, cu 6,4%, după Irlanda, cu 8,1%, şi Marea Britanie cu 6,5%, în condiţiile în care acest sector are la nivelul Uniunii Europene o pondere de 5% din PIB.
Aceasta este cea mai importantă transformare suferită de economia românească în ultimii 20 de ani, arată datele Eurostat, care a publicat recent o analiză asupra modului în care au evoluat componentele PIB între 1995 şi 2015.
În 1995, ponderea sectorului de Informaţii şi Comunicaţii în PIB-ul României era de 2,3%, adică la jumătate faţă de cea din prezent. În nicio ţară din Uniunea Europeană ponderea acestui sector în PIB nu s-a dublat în ultimii 20 de ani.
Pe de altă parte, nicio ţară nu avea în 1995 o pondere în PIB a Agriculturii de 19,2%, de aproape 10 ori mai mare decât cea din UE, de 2,6% în acel moment. Astăzi suntem la 4%.
Aparent, valoarea adăugată de Industrie şi IT ar trebui să ofere economiei româneşti un PIB per capita mai mare decât al Greciei. Însă nu 50.000 de greci lucrează în România, ca şoferi, chelneri sau bucătari, ci 50.000 de români fac asta în Grecia. În plus, nicio bancă românească nu este în Grecia, ci invers, peste 15% din sistemul bancar românesc e deţinut de bănci elene.
Comparaţia cu Grecia e la îndemână pentru a sublinia faptul că bogăţia unei ţări şi a oamenilor săi nu vine automat din adoptarea unei căi aparent corecte de dezvoltare: prin Industrie şi IT.
18% din PIB-ul Greciei este dat de real estate. Este cea mai înaltă rată din UE, unde rata medie este de circa 11%.
Un punct interesant: cu toate că se vorbeşte mult în România că statul este prea puternic în defavoarea sectorului privat, doar 11,7% din PIB este creat de Administraţie Publică, Apărare, Educaţie, Sănătate şi Afaceri Sociale. În Grecia acest nivel este la 20,7%, media pe UE este 19,1%, iar în Suedia această pondere ajunge la 23,8%.
Grecia are una din cele mai ridicate ponderi ale Comerţului, Turismului şi Transportului în PIB: 24,4% în 2015, faţă de o medie europeană de 18,8%. Doar Ciprul, Letonia şi Polonia depăşesc Grecia din acest punct de vedere în UE.
Iată două ţări cu două modele. Pe de-o parte Grecia trăieşte din comerţ, transport, turism şi real estate, fără fabrici şi fără mii de IT-işti care să lucreze pentru multinaţionale, pe de altă parte România şi-a ales ca model atragerea de investiţii în industrie şi dezvoltarea de centre de servicii software.
Analiza comparativă a celor două economii în structura lor ar trebui să dea de gândit. Probabil că la un moment dat ar fi de decis dacă România trebuie sau nu să mai atragă investiţii străine care să ofere salarii sub salariul mediu pe economie.
Ponderea mare a Industriei în PIB poate fi o capcană când aceasta nu aduce suficientă valoare adăugată şi deci nu pune pe masă venituri suficiente, ci menţine salariaţii la un nivel frustrant.
Dacă de mâine ar spune statul român: orice investitor străin trebuie să plătească minim salariul mediu pe economie, altfel nu avem nevoie de el? Până la urmă, ori aduci valoare adăugată, ori nu.
