Eveniment

Românii au două zile de respiro de la vremea rea. Când se reîntorc ploile şi ninsorile

Românii au două zile de respiro de la vremea rea. Când...

Autor: Nicolae Oprea

24.11.2018, 07:48 629

„În acest weekend vorbim de un proces de încălzire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor înregistra la amiază valori de 10-12 grade în regiunile intracarpatice, pe parcursul zilei de sâmbătă, şi chiar 14-16 grade în cursul zilei de duminică. În restul teritoriului, temperaturile vor fi la început în jurul valorilor normale pentru această perioadă, respectiv sâmbătă, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, vor fi valori maxime de 4-6 grade. În Moldova vor fi temperaturi maxime de minus două – zero grade, însă, duminică, şi în aceste zone procesul de încălzire va continua, astfel că în Moldova, la amiază se vor înregistra de la 2 până la 5-6 grade, iar în regiunile sudice vor fi între 8 şi 12 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit reprezentantului ANM, luni va ploua în toată ţara.

„Dumincă, prin regiunile nord-vestice, vestice, nordice, pe arii restrânse va ploua, însă duminică seară precipitaţiile se vor extinde în toate regiuniel, astfel că luni, vremea va deveni închisă, cu precipitaţii temporare în toată ţara”, mai spune Alina Şerban.

În Capitală, potrivit meteorologului, vorbim de un proces de încălzire, astfel că sâmbătă, la amiază, „sperăm să fie un cer variabil, iar temperaturile vor fi de 5-6 grade, iar duminică 9-11 grade. Ploile ar putea apărea duminică noapte, însă slabe cantitativ”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO