Eveniment

Românii primesc 4 miliarde de bonuri fiscale pe an. Cine va sta să le numere pentru bonificaţii?

Românii primesc 4 miliarde de bonuri fiscale pe an. Cine va sta să le numere pentru bonificaţii?
26.07.2010, 23:15 1321

Anunţul premierului Emil Boc privind acordarea unor stimulentepentru românii care păstrează bonurile fiscale - măsură menită săreducă evaziunea fiscală - a determinat o serie de reacţii înrândul consultanţilor şi al comercianţilor, care spun că măsura nuva avea efectul scontat de autorităţi.
Proiectul de lege, aflat în lucru la Ministerul Finanţelor, arputea fi aplicat în ultimele trei luni ale anului sau la începutulanului viitor.
"O asemenea măsură este foarte greu de pus în aplicare şi nu credcă va reuşi să fie implementată. Încercarea de reducere a evaziuniifiscale nu a fost, nu este şi nu va putea fi niciodată pusă însarcina consumatorilor. Autorităţile sunt cele care ar putea să iao serie de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cum ar fiimplementarea unor sisteme informatice", susţine Marius Stăncescu,preşedintele companiei de consultanţă financiară şi de businessRiff Holding International.
Din punct de vedere legal, fiecare cumpărător este obligat săsolicite bon fiscal, în caz contrar riscă să primeascăamendă.
În propunerea premierului se mai preciza că românii vor primi de lastat o parte din banii cheltuiţi pe bunurile şi serviciileachiziţionate, în schimbul bonurilor fiscale, şi vor beneficia dededuceri fiscale pentru reabilitarea locuinţelor, plafoanele înfuncţie de care vor fi calculte facilităţile urmând să fiestabilite ulterior.
"În calitate de cumpărător, pe o scară de la 1 la 10, aş da nota 4măsurii de acordare de stimulente financiare pentru cei caresolicită bonuri fiscale, pentru că oamenii care au bani nu suntinteresaţi de o bonificaţie de câteva procente din valoareacumpărăturilor, iar ceilalţi nu vor putea cere bonuri în aşa felîncât să reducă evaziunea", susţine Adrian Griciuc, administratorulhipermarketului virtual adigri.ro cu sediul în Cluj, care livreazăproduse pentru companii.
"Autorităţile fiscale sunt cele care pot lua măsuri de combatere aevaziunii fiscale, pentru că există foarte multe firme - baruri,restaurante sau cluburi - care nu emit bonuri fiscale, ci note deplată, iar informatizarea unor sisteme ar rezolva problemaevaziunii", adaugă Stăncescu.


Cum se citesc bonurile fiscale
În fiecare zi primim de la magazin bonuri fiscale, iar informaţiilecare apar în aceste documente fiscale pot fi utile pentruconsumatori.
De pe un bon fiscal un cumpărător poate afla că este primul cliental unui restaurant, că furnizorul de cafea a fost pe pierdere anultrecut, că taxiul în care s-a urcat practică tarife diferenţiatesau că firma de unde şi-a cumpărat îngheţată are ca obiect deactivitate vânzarea produselor nealimentare. Un bon fiscal aratăcă, la ora 9:50 dimineaţa, cumpărătorul este primul client alrestaurantului de unde îşi cumpără zilnic cafeaua, ceea ce îiindică din start că afacerea firmei nu este foarte prosperă. Cumpoate verifica acest lucru?
"Numărul 0001 din partea de jos a documentului reprezintă numărulbonului eliberat după ultimul raport Z, raportul zilnic careconţine date despre vânzările din ziua precedentă, adică din 5iunie 2008", spune Aura Cehan, administratorul firmei Inita Servicedin Iaşi, care are ca obiect de activitate distribuţia şiservice-ul de case de marcat fiscale.
La o simplă verificare a unor informaţii de pe bon (codul fiscal şidenumirea firmei) pe site-ul Ministerului de Finanţe, cumpărătorulpoate afla că restaurantul în care şi-a băut cafeaua dimineaţă,administrat de compania PSP IMPEX SRL, a avut o pierdere netă depeste 7.600 de euro anul trecut, în condiţiile în care la finelelui 2008 a încheiat afaceri în valoare de 15.000 de euro. Acesteindicii, sugerate de informaţiile de pe documentul fiscal primit înschimbul cumpărării unei cafele, pot
să-i arate clientului că va fi nevoit să-şi schimbe în curând loculîn care şi-a format unul din tabieturi.
"Singurul lucru interpretabil pentru bonurile cu produse alimentareeste denumirea produsului. În lege nu se specifică clar dacă setrece denumirea de pe factură sau de pe produs, iar modelelediverse de case de marcat au fost aprobate cu diferite lungimi decaractere pentru denumirea produsului", a mai precizat Cehan.
Asfel, de pe bonul pe care l-a primit pentru îngheţata cumpărată dela compania Trans Din Company din Bucureşti, care a avut anultrecut afaceri de aproape 95.000 de euro, clientul nu poate afla cemarcă de îngheţată a cumpărat. Mai mult decât atât, dacă verificăpe mfinanţe.ro datele companiei, poate descoperi că firma de lacare şi-a cumpărat îngheţata face "comerţ cu amănuntul în magazinenespecializate, cu vânzare predominantă de produsenealimentare."


Valoarea amenzilor nu s-a modificat de opt ani, de când s-adat legea
Cuantumul amenzilor din legea caselor de marcat nu s-amodificat faţă de valoarea sancţiunilor stabilite în 2002, când s-aadoptat acest act normativ, în timp ce în alte domenii amenzile aucrescut. Specialiştii spun că stagnarea valorilor pentru sancţiunipentru cei care nu folosesc casele de marcat este un alt motivpentru care fenomenul de evaziune fiscală a crescut.
"Organele de control verifică mai ales dacă bonurile conţindenumirea produselor şi mai puţin dacă se emit bonuri pentrufiecare client şi, de regulă, inspectorii aplică amenzile minime",susţine Emanuel Iftimie, asociat şi director al firmei Sentra dinSuceava, care comercializează case de marcat pentru supermarketurişi magazine alimentare din Suceava, Botoşani şi Piatra Neamţ.
Comerciantul poate primi o amendă de minimum 2.000 de lei (476 deeuro) dacă pe bonul fiscal nu se trece tipul de produs, denumireamărcii produsului şi gramajul acestuia. Însă de cele mai multe oriacest lucru nu este posibil, casele de marcat permit 12, 22 saumaximum 30 de caractere pentru rubrica "denumire produs".
"În mod obişnuit, în Iaşi se ia amendă pentru denumirea produsuluica «îngheţată» sau «cafea», pentru că nu este completă. De exemplu,dacă avem o denumire a produsului «îngheţată Amicii 250g cacao»,trebuie să o prescurtăm în aşa fel încât toate elementele să aparăpe bon în 12 caractere. De regulă, prescurtăm cu denumiri de tipul«îng amc 250 g», pentru că cel mai important e gramajul", a maispus Cehan.
Nu se poate spune acelaşi lucru despre proprietarii de magazine dinCapitală, care iau adesea amenzi de până la 40.000 de lei (peste9.500 euro) pentru că nu eliberează bonuri fiscale pentru produselevândute. "Amenzile cele mai frecvente pe care le iau comercianţiidin Bucureşti sunt din cauză că nu dau bonuri fiscale în primulrând, nu trec denumirea exactă a produsului pe bon şi nu afişeazăîn magazin inscripţiile obligatorii", spune Alexandru Lembrau,administratorul companiei Sedona Alm, care comercializează case demarcat.
Printre inscripţiile obligatorii care trebuie să fie afişateîntr-un magazin se numără mesajele de tipul "Păstraţi bonul fiscalpână la ieşirea din unitate", orarul de funcţionare a magazinuluişi numărul de telefon de la Protecţia Consumatorilor.
O situaţie mai specială o înregistrează casele de marcat pentrutaxiuri, întrucât informaţiile care apar pe bon trebuie să serefere şi la tarifele diferenţiate, de zi, de noapte şi destaţionare. Astfel, în cazul persoanei fizice autorizate Ion C Ion,tariful de pornire este la fel cu cel de deplasare, în valoare de1,60 lei, iar tariful de staţionare pe oră este de 16 lei.
"Valoarea TVA nu apare în cazul persoanelor fizice autorizate, dacănu sunt plătitoare de TVA", precizează Emilian Duca, tax partner încadrul companiei de audit şi consultanţă BDO.


De ce primim bonuri şi nu facturi fiscale
"Bonurile fiscale reprezintă dovada plăţii, iar factura reprezintăo obligaţie de plată, care se eliberează opţional, la cerere", amai spus Lembrau.
Astfel, vânzătorul este obligat să elibereze un bon fiscal când opersoană fizică achiziţionează produse din magazin.
"În schimb, în tranzacţiile între firme se eliberează facturi careatestă plata fie cu cash- şi atunci se emite chitanţă, fie prinordin de plată care nu presupune emiterea de documente fiscaleadiţionale, dat fiind faptul că plata se face direct în conturilebancare", a mai spus Duca.

Ce trebuie să conţină un bon

  • Denumirea produsului
  • Preţul
  • Denumirea companiei
  • Codul fiscal al companiei
  • Adresa de la care s-a emis bonul
  • Logo-ul şi seria fiscală a aparatului
  • Data şi ora emiterii bonului
  • Valoarea TVA-ului

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO