Eveniment

Românii, reticenţi la vaccinarea antigripală. Mai puţin de 21% dintre vârstnici se vaccinează anual împotriva gripei sezoniere. La jumătate faţă de media UE

Românii, reticenţi la vaccinarea antigripală. Mai puţin de 21% dintre vârstnici se vaccinează anual împotriva gripei sezoniere. La jumătate faţă de media UE

Autor: Ramona Cornea

16.09.2020, 00:04 122

Media europeană a celor cu vârsta de 65 de ani şi peste care au fost vaccinaţi împotriva gripei sezoniere este de circa 41%, conform Eurostat.

Mai puţin de 21% dintre românii cu vârsta de 65 de ani şi peste au fost vaccinaţi împotriva gripei sezoniere în 2018, conform statisticilor de la Eurostat, Oficiul European de Statistică. Media europeană a celor cu vârsta de 65 de ani şi peste care au fost vaccinaţi împotriva gripei sezoniere este de circa 41%.

În 2018, România a fost ţara cu al şaselea cel mai mic procent al vârstnicilor care au fost vaccinaţi împotriva gripei sezoniere. Cele mai mici procente au fost înregistrate în Letonia (7,7%), Estonia (10,2%), Slovacia (12,5%), Slovenia (12,9%), Lituania (14,8%) şi România (20,8%).

Vaccinarea antigripală este importantă în contextul în care anul acesta gripa sezonieră se va suprapune cu pandemia de COVID-19. Raed Arafat, şeful Departa­mentului pentru Situaţii de Urgenţă, a decla­rat anterior că vom avea o situaţie foarte serioasă când infectările cu noul coronavirus se vor suprapune cu gripa sezonieră şi a în­dem­nat populaţia să se vaccineze anti­gripal.

Persoanele vârstnice, persoanele cu comorbidităţi sunt vulnerabile şi la gripă, şi la COVID-19, spunea Arafat.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat şi el că anul acesta vaccinarea antigripală este necesară pentru că virusul gripal se poate suprapune cu noul coronavirus sau pot să existe infecţii una după alta.

În rândul statelor membre ale UE există o serie de politici diferite în ceea ce priveşte punerea la dispoziţia publicului larg a vaccinurilor antigripale - adesea acestea sunt destinate în mod special grupurilor de persoane mai în vârstă sau altor grupuri cu risc. În Uniunea Europeană, în 2018, apro­xi­ma­tiv 41% dintre cei cu vârsta de 65 de ani şi pes­te au fost vaccinaţi împotriva gripei. Prin­tre cele 23 de state membre pentru care sunt disponibile date au existat diferenţe consi­dera­bile în ponderea persoanelor vaccinate.

Aproape 7 din 10 persoane cu vârsta de 65 de ani şi peste (69%) au fost vaccinate în Irlanda, cu ponderi uşor mai mici în Olanda (63%), Portugalia (61%, date 2017) şi Belgia (59%), în timp ce mai puţin de 10% din populaţia vârstnică a fost vaccinată în Letonia (8%).

 Astfel, statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai multe persoane cu vârstnice vaccinate împotriva gripei au fost Irlanda (68,5% dintre cei cu vârsta de 65 de ani şi peste), Ţările de Jos (Olanda, 62,7%), Portugalia (60,8%), Belgia (59,1%) şi Grecia (56,2%).

AFACERI DE LA ZERO