♦ „Fiecare loc de muncă pierdut din industria auto, unul pe care nu-l protejăm suficient de bine, face cât două“ ♦ „Avem multe locuri de muncă în România care depind de acest sector, de ce decidem legat de reglementări, ţinte, acces la finanţare şi atunci asta a fost un element central al discuţiilor din aceste două zile“.
Industria auto a fost unul dintre subiectele principale de pe masa discuţiilor vicepreşedintei executive a Comisiei Europene Roxana Mînzatu, în prima sa vizită oficială în România. Oficialul european a subliniat importanţa acestui sector pentru economia locală şi a anunţat că la nivel european se lucrează la măsuri concrete de sprijin pentru angajaţii afectaţi de transformările din industrie.
„Tema principală a acestor două zile a fost industria automotive. Săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, mă întâlnesc cu reprezentanţii acestui sector, avem multe locuri de muncă în România care depind de acest sector, de ce decidem legat de reglementări, ţinte, acces la finanţare şi atunci asta a fost un element central al discuţiilor din aceste două zile“, a spus Roxana Mînzatu în cadrul unui briefing de presă.
Pierderile de locuri de muncă la producătorii de piese auto europeni s-au dublat în 2024, pe măsură ce încetinirea industriei auto de pe continent a afectat lanţul de aprovizionare al producţiei, scrie FT. O analiză realizată de Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Automobile (Clepa) pentru Financial Times a arătat că peste 30.000 de locuri de muncă au fost eliminate în industrie în 2024, comparativ cu puţin peste 15.000 în 2023.