Eveniment

S-a reînfiinţat Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti, o alternativă de soluţionare a litigiilor comerciale. „Camera de Comerţ îşi propune asistarea firmelor, de la înfiinţare până când ajung în dificultate.“

La eveniment au fost prezenţi Victor Babiuc, preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti şi Sorin Dumitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

La eveniment au fost prezenţi Victor Babiuc, preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti şi Sorin Dumitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

Autor: Simona Tatu

30.01.2018, 00:04 652

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a reînfiinţat ieri Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti (CACB), care în perioada 2009-2016 a funcţionat în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prima instituţie de arbitraj din Bucureşti a fost înfiinţată în 1908 şi s-a numit Camera Arbitrală, fiind apoi desfiinţată odată cu venirea regimului comunist. 

„În urmă cu opt ani s-a mai încercat o reînfiinţare a Curţii, însă abia astăzi această iniţiativă a fost finalizată. În prezent, avem deja un dosar pe an, iar în primul an de activitate a Curţii probabil că vom avea 10 dosare”, a spus prof. univ. dr. Victor Babiuc, preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti.

De asemenea, el a mai spus că în ţările europene majoritatea litigiilor dintre o companie locală şi una străină se rezolvă prin arbitraj, tendinţă care în România încă nu există.

Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti a fost reînfiinţată după o perioadă de şapte ani în care a funcţionat în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României.

Curtea de Arbitraj Comercial Bu­cureşti este o iniţiativă a Camerei de Co­merţ şi Industrie a Municipiului Bu­cureşti şi reprezintă un serviciu pen­tru firme, acestea putând beneficia de asis­tenţă încă de la înfiinţare şi până în mo­mentul în care ajung în faţa unor litigii.

„Camera de Comerţ îşi propune asistarea firmelor, de la înfiinţare până când ajung în dificultate. Asistenţa juridică pentru litigiile comerciale era un seviciu pe care Camera de Comerţ  şi Industrie a Municipiului Bucureşti nu îl oferea. Astfel, prin Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti, se încheie ciclul unui seriviciu intregrat”, a spus Sorin Dumitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

Curtea de Arbitraj Comercial Bucu­reşti are în prezent un număr de 21 de arbitri, urmând ca după primul an de acti­­vitate să ajungă la 40-45 de spe­cialişti. „Arbitrii sunt aleşi dintre ca­drele didactice, cercetătorii ştiinţifici şi avo­caţi. Sunt recrutaţi din aceste medii pen­tru că acolo sunt specialiştii în drept co­mercial”, a mai explicat Victor Babiuc.

Arbitrii Curţii din Bucureşti au competenţa de a soluţiona litigii comerciale din toate sectoarele economice, de la infrastructură, construcţii, contracte comericale până la servicii bancare şi pieţe de capital sau energie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO