Eveniment

Salariile urcă într-un ritm mai lent în 2025, dar nu se opresc. Industria petrolieră preia conducerea celor mai mari salarii, cu aproape 2.800 de euro net pe lună

Salariile urcă într-un ritm mai lent în 2025, dar nu...

Autor: Ramona Cornea

21.06.2025, 11:01 1535

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

 După un an 2024 cu creşteri salariale de două cifre, primele luni din 2025 aduc o temperare a avansului salarial: ritmul anual de creştere coboară sub 10%, iar inflaţia se menţine în jurul valorii de 5%.  Cu un salariu mediu net de 14.021 lei, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale a devenit cel mai bine plătit domeniu din România, depăşind inclusiv sectorul IT  „Creşterea din industria petrolieră este deosebită (peste 21%), atât de mare încât distorsionează cifrele naţionale. În acest sector, creşterea salarială este de peste 2,5 ori mai mare decât media. Foarte posibil să fie şi luna în care se acordă diverse prime şi bonusuri în acest sector“.

Salariul mediu net a ajuns la 5.647 de lei în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,8% faţă de luna precedentă şi în creştere cu 8,2% faţă de luna aprilie din 2024, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

De altfel, datele de la INS pentru primele patru luni din 2025 arată o încetinire a creşterii salariilor după un an 2024 caracterizat de avansuri anuale de două cifre. Aşadar, în 2025 ritmul de creştere al salariului mediu net coboară sub 10%, de la 9,7% în ianuarie şi februarie la 9,8% în martie şi 8,2% în aprilie – cel mai scăzut nivel din perioada analizată.

În paralel, inflaţia se stabilizează în jurul valorii de 5%, fără să mai înregistreze scăderi semnificative, ceea ce reduce treptat câştigul salarial real de la 4,75% în ianuarie şi 4,5% în februarie la 3,3% în aprilie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro