♦ Peste 17 mld. lei din bugetul CNAS merg la spitale, cu 60% mai mult într-un deceniu.
Mai multe spitale din ţară au depăşit bugetul stabilit cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în primele trei luni din an, iar o soluţie a fost limitarea internărilor şi reprogramarea pacienţilor în cazurile unde acest lucru era posibil. Este şi cazul Spitalului Floreasca, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Capitală, cu un buget anual de 750 mil. lei. CNAS spune că este o măsură temporară, generată de adoptarea cu întârziere a bugetului din 2026.
„În contextul comunicărilor recente privind necesitatea limitării internărilor în unele unităţi sanitare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate face precizarea că situaţia actuală are un caracter temporar, fiind determinată în principal de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru anul 2026, precum şi de introducerea, prin legea bugetului, a unor limite lunare de cheltuieli“, a transmis CNAS într-un comunicat de presă.
Este a doua oară în mai puţin de jumătate de an când Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să acopere goluri din finanţarea sistemului medical.