Eveniment

Săptămâna alegerilor europarlamentare: ce spun partidele că vor face odată ajunse la Bruxelles

Săptămâna alegerilor europarlamentare: ce spun...

Autor: Iulian Anghel

21.05.2019, 00:07 714

O dată la cinci ani statele membre ale Uniunii Eu­ro­pe­ne aleg un total de 751 de euro­par­la­men­tari (vor fi 705 după ple­carea Marii Britanii).

Campania electorală a fost centrată mai degrabă de teme de acasă. Europa a lipsit din discuţie aproape cu desăvârşire. PSD a ţinut-o întruna cu „dublul standard“, campania părând a fi una împotriva UE deşi vorbim de alegeri europene.

Celelalte partide au fost mai puţin vizibile, dar toată lumea susţin ade­rarea Ro­mâ­niei la Spaţiul Schen­gen, deşi eu­roparla­men­tarii nu pot face nimic în această privinţă, decizia fiind la şefii de state şi de guverne din UE. În aceste condiţii, nici interesul cetăţenilor pentru aceste alegeri nu a fost unul mare. Or, datele din trecut arată că o participare mică favorizează PSD care are un electorat disciplinat. Totuşi, partidele s-au străduit să-şi facă un program.

Programul PSD nu este de găsit pe site-ul partidului, nici pe site-ul de campanie. ZF l-a solicitat partidului, dar nu a primit răspuns până la închiderea ediţiei.

PSD

♦ Fără dublu standard.

♦ Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că săptămâna următoare va depune la Parlament un proiect privind legea dublului standard, potrivit căruia cei care vor aduce în România produse de o calitate inferioară celor comercializate în ţara de origine vor plăti „să-i usture".

♦ PSD va mai depune un proiect de interzicere a exportului de buşteni din România, astfel încât lemnul să se exporte doar în formă prelucrată.

♦ Pe site-ul partidului nu este publicat un program special de campanie.

 

PNL

♦ O Europă unită şi cu o singură viteză.

♦ Un buget al UE care să sprijine obiectivul de coeziune.

♦ România să adere cât mai curând la Spaţiul Schengen.

♦ Aderarea României la Zona Euro.

♦ Cel puţin la fel de multe fonduri europene pentru România în bugetul Uniunii Europene 2021-2027.

♦ Un nivel al plăţilor directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediu din Uniunea Europeană.

♦ O mai mare liberalizare a pieţei unice.

♦ Finanţarea, din fonduri europene, a IMM-urilor din domeniul procesării produselor agricole.

♦ Crearea unei scheme europene pentru start-up-uri.

♦ Accelerarea procesului de integrare ca soluţie pentru o Europă prosperă.

 

Alianţa 2020 USR PLUS

♦ O singură uniune, fără cercuri concentrice sau viteze diferite de integrare.

♦ Introducerea referendumului consultativ la nivel european pe subiecte cu relevanţă pentru întreaga uniune.

♦ Înfiinţarea unui mecanism de consultare structurată între instituţiile europene, cele naţionale şi cetăţeni.

♦ România în Schengen.

♦ Adoptarea monedei unice.

♦ Întărirea pieţei unice europene, în corelare cu Europa digitală.

♦ Programe de stimulare a creării de IMM-uri şi de susţinere a afacerilor de familie cu sprijinul fondurilor UE.

♦ Crearea unui hub de anvergură europeană.

♦ Dezvoltarea unei politici europene de urmărire a investiţiilor directe străine (non-UE).

♦ Reducerea decalajelor dintre România şi ţările din regiune, faţă de pieţele mai dezvoltate, în ceea ce priveşte utilizarea pieţelor financiare (burse de valori) pentru finanţarea afacerilor.

 

ALDE

♦ O Uniune Europeană cu o singură viteză.

♦ Nu Europei dublului standard.

♦ Libera circulaţie a românilor în Schengen.

♦ România – jucător pe piaţa energiei.

♦ România – lider regional.

♦ Subvenţii în agricultură egale cu cele din alte state.

♦ Autostradă fluvială până în Vest.

 

PMP

♦ Statele Unite ale Europei.

♦ Accelerarea procesului de integrare ca soluţie pentru o Europă prosperă.

♦ O economie europeană puternică şi competitivă.

♦ Condiţii de muncă mai bune; salarii şi pensii asemănătoare în toate statele europene;  locuri de muncă pentru tineri.

♦ Securitatea frontierelor şi rezolvarea problemei migraţiei.

♦ Monedă unică.

♦ Consolidarea statului de drept.

♦ Combaterea populismului.

♦ Reluarea negocierilor UE – SUA şi ajungerea la un acord de liber schimb SUA – UE.

♦ Stoparea proiectului North Stream 2.

 

PRO România

♦ Readuce România pe drumul dezvoltării şi stabilităţii economico-sociale, în rândul familiei europene.

♦ Oportunităţi de viaţă prin locuri de muncă bine plătite pentru români.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO