Eveniment

Şapte persoane rătăcite în Azuga, recuperate de către salvamontişti şi jandarmii montani

Şapte persoane rătăcite în Azuga, recuperate de...

Autor: Laura Petrescu

15.01.2017, 10:00 238

Potrivit Jandarmeriei Prahova, un grup de turişti, format din şapte persoane, cu vârste între 33 si 38 de ani a solicitat ajutorul prin 112, sâmbătă seară.

"Au sunat la ora 20.25 şi au zis că s-au rătăcit. Au plecat din Azuga şi mergeau spre Vârful Stevia, la o altitudine de 1900 m. Cel care a sunat a zis că e deshidratat şi nu mai poate înainta" a declarat Leonard Dragomirescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Jandarmii montani şi salvamontiştii i-au găsit pe turiştii rătăciţi abia duminică dimineaţă.

"Au plecat, iniţial, în căutare patru jandarmi şi doi salvamontişti. Nu i-au găsit până la ora 4.00 aşa că salvatorii au fost rulaţi cu alţi cinci jandarmi şi patru salvamontişti. Erau pe o pantă abruptă, zăpadă troienită fiind de 1,5 metri" a adăugat Leonard Dragomirescu.

Potrivit sursei citate, turiştii s-au încălzit peste noapte stând lipiţi unul de altul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO