Eveniment

Schimbare de paradigmă? CGS România a recrutat 150 de angajaţi în oraşele unde nu are centre de suport. Deocamdată ne uităm la acest model de recrutare fără graniţa oraşelor unde avem prezenţă fizică ca la un proiect-pilot

Vladimir Sterescu, country manager al companiei: De la startul recrutării remote am angajat circa 150 de colegi noi din zone aflate în afara oraşelor unde suntem prezenţi.

Vladimir Sterescu, country manager al companiei: De la startul recrutării remote am angajat circa 150 de colegi noi din zone aflate în afara oraşelor unde suntem prezenţi.

Autor: Ramona Cornea

01.09.2021, 18:40 179

♦ „Este absolut necesar să vedem cum vom integra aceşti viitori colegi în cultura noastră organizatională şi cum se vor dezvolta ei împreună cu compania.“

Operatorul de centre de servicii Computer Generated Solutions (CGS) România a recrutat 150 de angajaţi în oraşele unde nu are centre de suport şi vrea să ajungă la 200 până la finalul anului, după cum a spus pentru ZF Vladimir Sterescu, country manager al companiei.

„De la startul recrutării remote am angajat circa 150 de colegi noi din zone aflate în afara oraşelor unde suntem prezenţi. Până la finalul anului vizăm angajarea a maximum 200 de persoane în acest sistem. Deocamdată ne uităm la acest model de recrutare fără graniţa oraşelor unde avem prezenţă fizică ca la un proiect-pilot. Este absolut necesar să vedem cum vom integra aceşti viitori colegi în cultura noastră organizatională şi cum se vor dezvolta ei împreună cu compania noastră şi cum vor contribui ei la viitorul CGS. Abia după ce vom şti să facem acest proces de integrare aşa cum ni-l dorim, abia atunci vom accelera. Până atunci, baza rămân acele oraşe unde avem prezenţă fizică“, a explicat Sterescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO