Eveniment

Schimbări la normele auto: Începând cu 2022, noi tehnologii de siguranţă vor deveni obligatorii în noile vehicule europene

Schimbări la normele auto: Începând cu 2022, noi...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

29.12.2019, 15:00 2941

Începând cu 2022, noi tehnologii de siguranţă vor deveni obligatorii în noile vehicule europene, inclusiv „un avertisment de somnolenţă şi distragere a atenţiei şoferului”, relatează CNN.

Distragerea atenţiei, fie că este vorba de smartphone, ţigară, muzică sau alimentaţie, determină până la 30% din accidentele rutiere, în timp ce oboseala este implicată în 20%, potrivit Comisiei Europene.

Acesta este motivul pentru care, începând cu 2022, noi tehnologii de siguranţă vor deveni obligatorii în noile vehicule europene. Compania germană de inginerie şi tehnologie Bosch se poziţionează ca unul dintre principalii furnizori ai acestei tehnologii, anunţând în decembrie că a dezvoltat un sistem de monitorizare care detectează şoferi somnoroşi şi neatenţi.

Tehnologia, care va fi încorporată în maşinile noi începând cu 2022, foloseşte camere foto şi inteligenţa artificială (AI) pentru a detecta când pleoapele unui şofer se îngreunează sau când îşi mută privirea pe telefon sau către un alt pasager.

Algoritmul, care a fost instruit folosind înregistrări ale unor situaţii reale de conducere, apreciază oboseala şoferului în funcţie de poziţia pleoapelor şi de clipit.

„Pe baza tuturor acestor informaţii, se poate recunoaşte dacă este obosit, deoarece frecvenţa mişcării pleoapelor devine mult mai lentă”, spune Annett Fischer, purtător de cuvânt al companiei.

Sistemul poate avertiza şoferii, recomandând o pauză dacă sunt obosiţi sau chiar reducând viteza vehiculului.

Forma alertei, sonoră, vibraţii ale volanului sau încetinirea vehicolului, va depinde de dorinţele producătorului auto, care vor adapta sistemul în funcţie de marca şi de consumatorii lor, explică Fischer.

De asemenea, sistemul monitorizează pasagerii cu o cameră frontală şi spate, asigurându-se centurile de siguranţă şi airbag-urile sunt poziţionate corespunzător.

Peste un milion de oameni mor la nivel mondial în fiecare an din cauza accidentelor de circulaţie rutieră, potrivit unui raport global al OMS din 2018 privind siguranţa rutieră.

Utilizarea unui telefon în timpul condusului creşte riscul de accident de patru ori, în timp ce un mesaj text creşte riscul de aproximativ 23 de ori, estimează raportul.

Bosch nu este primul dezvoltator în domeniu. Compania australiană Seeing Machines şi-a lansat tehnologia de monitorizare a şoferilor în Cadillac CT6 2018, iar compania suedeză Smart Eye Automotive Solutions a dezvoltat un sistem pentru Geely, unul dintre cei mai mari producători auto din China.

Dudley Curtis, manager de comunicaţii la Consiliul European pentru Siguranţa Transporturilor, este de acord că pe termen lung aceste sisteme vor ajuta la prevenirea accidentelor. "Dar va dura mult timp până când toate vehiculele vor avea această tehnologie", avertizează el. "Între timp, trebuie să abordăm problema şi din alte unghiuri."

Pericolul este că şoferul se poate „baza prea mult” pe aceste sisteme. "Şoferii încă trebuie să îşi asume responsabilitatea de a fi pe deplin în alertă şi a se concentra pe condus, chiar şi cu aceste sisteme instalate pe vehiculele lor", spune Curtis.

O altă preocupare este confidenţialitatea, deoarece sistemele de monitorizare a şoferului bazate pe cameră colectează cantităţi mari de date personale despre şofer şi pasageri.

Potrivit Bosch, datele colectate de sistemul său vor fi evaluate doar de software-ul din maşina în sine şi nu vor fi nici salvate, nici transmise către Bosch sau terţi.

Fischer adaugă că, în cazul în care producătorul de automobile doreşte să stocheze orice fel de date de la şoferi, ar trebui să primească în prealabil acordul acestora.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO