Eveniment

Şcolile rămân închise şi marţi în judeţul Constanţa

Şcolile rămân închise şi marţi în judeţul Constanţa

Autor: Cătălin Legănel, Mediafax

26.02.2018, 15:57 85

Autorităţile locale din Constanţa au decis, luni, suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa pentru ziua de marţi, 27 februarie.

În urma analizării situaţiei la nivelul judeţului, marţi se va decide dacă este necesară prelungirea acestei situaţii şi pentru zilele următoare.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, în judeţul Constanţa nu se înregistrează situaţii deosebite din cauza vremii. Toate drumurile naţionale şi cele judeţene sunt operaţionale, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Autorităţile au luat, însă, decizia ca pe anumite tronsoane de drumuri naţionale de pe raza judeţului să fie impusă o restricţie de trafic pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) au anunţat că este posibil ca în cursul nopţii de luni spre marţi să fie închise, preventiv, unele porţiuni de drumuri judeţene.

„Pentru ora 18.00 - 19.00 se poate sa închidem, preventiv, câteva tronsoane de drumuri judeţene, pentru a opri traficul pe timpul nopţii. Vom asigura pe aceste tronsoane eventuale intervenţii medicale. Sunt drumuri cu o importanţă scăzută din punct de vedere al traficului. Rutele importante (exemplu: Mangalia - Negru Vodă, Mihai Viteazu - Corbu, ori Ion Corvin – Cernavoda - Topalu) vor fi menţinute deschise cu orice costuri, atâta timp cât utilajele vor face faţă”, au anunţat sursele citate, care îi roagă pe conducătorii auto să nu circule pe timp de noapte, când vizibilitatea este foarte redusă din cauza viscolului şi intervenţiile utilajelor de deszăpezire se desfăşoară cu dificultate.

Judeţul Constanţa este sub atenţionare meteorologică de ger şi ninsori viscolite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO