Eveniment

Se pregăteşte terenul? Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, cere impozitarea progresivă a veniturilor persoanelor fizice şi a proprietăţilor

Florin Georgescu, BNR: Considerăm că actualul edificiu economico-social necesită o co­recţie. După restituirea averii statului şi a unor cetăţeni oneşti, în viitor este nevoie de mai multă redistribuire aplicată cu transpa­renţă

Florin Georgescu, BNR: Considerăm că actualul edificiu economico-social necesită o co­recţie. După restituirea averii statului şi a unor cetăţeni oneşti, în viitor este nevoie de mai multă redistribuire aplicată cu transpa­renţă

Autor: Adelina Mihai

02.02.2019, 11:00 50278

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, şi un apropiat al PSD (a fost ministrul Finanţelor în cabinetul Văcăroiu - 1992-1996 - şi ministrul Finanţelor şi vicepremier în cabinetul Ponta 1 - mai 2012 - decembrie 2012), spune că este vremea revizuirii sistemului fiscal, respectiv introducerea unei impozitări progresive pe veniturile persoanelor fizice şi a proprietăţilor deţinute de aceştia. 

Într-o discurs ţinut la ASE luni, cu ocazia primirii premiului ”Cercetătorul ştiinţific al anului 2018”, el a criticat capitalismul autohton, de după 1990, susţinând că lipsesc 34 de miliarde de euro din capitalul firmelor: ”avem firme falimentare cu patroni bogaţi”. 

”Ce ţară este aceea în care pierderea e mai rentabilă decât profitul, iar falimentul nu este o pagubă, ci un câştig major?” 
 
În acest context, Georgescu a amintit de faptul că rezultatele unor studii sociologice recente arată că 65 - 70% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre câştigătorii tranziţiei de la comunism la capitalism, prin faptul că se consideră că nu munca a fost cauza îmbogăţirii persoanelor fizice respective.

„De aceea, considerăm că actualul edificiu economico-social necesită o co­recţie. După restituirea averii statului şi a unor cetăţeni oneşti, în viitor este nevoie de mai multă redistribuire aplicată cu transpa­renţă. În scopul asigurării unei baze solide pentru furnizarea bunurilor şi serviciilor publice, în opinia noastră este necesară revizuirea sistemului fiscal, îndeosebi cel pri­vind persoanele fizice cu accent pe impo­zitarea progresivă a veniturilor şi pro­prie­tăţilor pentru a surprinde mutaţiile substan­ţiale în distriburiea acestora pe parcursul a 30 de ani“,  a mai spus Georgescu.

Florin Georgescu este recunoscut ca fiind un critic al capitalismului autohton, unde patronii au făcut bani fără să aibă bani şi fără să îşi plătească datoriile, fie la stat, fie la bănci, fie la alţi creditori. 

De asemenea, el a fost un critic al cotei unice, susţinând de-a lungul anilor impozitarea progresivă. 

După ce a fost ministrul Finanţelor în guvernul Văcăroiu, el a fost apoi parlamentar PSD, iar după ce PSD a revenit la guvernare în 2000, a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţie al BCR, care preluase activele bune de la Bancorex, iar apoi a devenit prim-viceguvernator al BNR în 2004. În prezent este la al treilea mandat la BNR.  

El a fost unul dintre apropiaţii lui Ion Iliescu, făcând parte din ”garda veche” a PSD. 

În prezent, impozitul pe venit în România este 10%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO