Eveniment

Sectorul agenţiilor de turism din România va înregistra în 2020 o scădere de 70%, dar schema de ajutor pentru turism vine în sprijinul operatorilor economici

Diana Iluţ, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, preşedintele ANAT şi Dan Goicea, vicepreşedinte al ANAT

Diana Iluţ, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, preşedintele ANAT şi Dan Goicea, vicepreşedinte al ANAT

Autor: Alexandra Matei

20.12.2020, 10:51 549

♦ Printre beneficiarii acestei scheme de ajutor se numără şi agenţiile de turism licenţiate, iar valoarea maximă care poate fi acordată este de 800.000 euro ♦ Măsurile implementate de stat până acum, pentru industria turismului, nu au fost eficiente, întrucât au avut un caracter general ♦ În afară de şomajul tehnic, toate celelalte ajutoare au fost onorate doar în proporţie de 5%.

Industria agenţiilor de turism a avut de suferit anul acesta în urma pandemiei şi restricţiilor aferente, înregistrându-se o scădere a cifrei de afaceri cumulată cu 70% faţă de anul precedent. Totuşi, operatorii economici din sectorul agenţiilor de turism îşi pun speranţa în schema de ajutor pentru industria turismului, cea mai afectată industrie de efectele pandemiei.

Jucătorii din industrie consideră proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri de acordare de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului ca fiind singura măsură de până acum care se pliază pe nevoile industriei turismului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO