Preşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat pentru miercuri şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, tema centrală fiind evoluţia din Orientul Mijlociu, dar şi posibilitatea staţionării unor noi avioane americane la Mihail Kogălniceanu.
„Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la: Situaţia din Orientul Mijlociu. Implicaţii pentru România; Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România; Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilităţi militare”, a spus administraţia prezidenţială într-un comunicat.
Potrivit unor surse Medifax, convocarea CSAT-ului are legătură cu solicitarea americanilor de a permite staţionarea temporară de avioane la baza Mihail Kogălniceanu, acestea putând fi folosite pentru a ataca ţinte din Iran.