Eveniment

Şeful CFR SA: Lucrările la calea ferată trebuie accelerate, dar în afară de bani europeni nu prea avem nimic

Foto: Octav Ganea

Foto: Octav Ganea

Autor: Andreea Neferu

24.04.2015, 00:04 1439

Calea ferată din România – unde trenurile de călători merg cu viteze mai mici decât înainte de cel de-al doilea război mondial – are nevoie de investiţii urgente, dar modalitatea de finanţare principală a acestora rămân fondurile europene, este de părere Dan Costescu, directorul general al CFR SA.

„În actualul context socio-economic, fondurile europene reprezintă soluţia vitală pentru revigorarea infrastructurii feroviare, iar absorbţia sumelor alocate este una dintre cele mai importante surse de sprijin pentru calea ferată. Avem nevoie de un progres rapid, ceea ce înseamnă accelerarea ritmului în procedurile de execuţie a lucrărilor“, spune  Costescu. România a atras prin programul POS-T circa 58% din suma pusă la dispoziţie de Bruxelles în perioada 2007-2013, adică circa 2,3 miliarde de euro. Banii de la POS-T merg însă nu doar către infrastructura feroviară, ci şi către rutier, naval, aeroporturi sau metrou.

În prezent, CFR SA are în execuţie lucrări de reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe 208 kilometri de cale ferată din tronsonul care traversează centrul ţării, pornind de la graniţa de vest, la Curtici, până la Sighişoara. Valoarea investiţiilor în aceşti 208 kilometri se ridică la circa 7,9 miliarde de lei.

Calea ferată a fost în ultimii ani o Cenuşăreasă a infrastructurii de transport, după cum au numit-o mai mulţi miniştri ai transporturilor, astfel că trenurile de călători au ajuns să circule în medie cu o viteză de doar 45 km/h, în timp ce cele de marfă parcurg România la o viteză medie de 23 km/h. Potrivit master planului general de transport, infrastructura feroviară are nevoie de investiţii de aproape 19 miliarde de euro până în 2030.