Raportul dintre volumul de medicamente ieftine şi cele scumpe aintrat în vizorul Consiliul Concurenţei (CC), instituţia ajungândla concluzia că este un domeniu în care "trebuie să fie mai activă"în perioada următoare.
Reprezentanţii CC afirmă că pe anumite clase terapeuticevânzările medicamentelor generice, adică a medicamentelor ieftine,reprezintă numai 10-20% şi că există diferenţe de preţ între celedouă clase de produse de "până la 250%".
"Penetrarea medicamentelor generice (produse după ce expirăpatentul unui medicament original la un preţ mai mic - n.red.) estesurprinzător de scăzută. Avem preţuri de referinţă (într-o clasăterapeutică este cel mai mic preţ - n.red.), astfel că ne-am fiaşteptat ca medicamentele mai scumpe să fie înlocuite cumedicamente ieftine, ceea ce nu se întâmplă. Acest lucru arată odisfuncţionalitate a pieţei", a spus Bogdan Chiriţoiu,preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a făcut această declaraţie cu ocazia unei dezbateri publiceorganizate ieri de instituţie pe marginea unui raport despre piaţade medicamente la care au participat reprezentanţi ai CaseiNaţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerului Sănătăţii(MS), Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), producătorilorşi distribuitorilor de medicamente.
Chiriţoiu a precizat că la nivelul Europei există o preocuparepentru medicamentele generice, iar în România, dacă se vor găsidovezi de înţelegeri între firme, "vom acţiona".
Printre factorii care afectează pătrunderea redusă amedicamentelor generice în piaţă, Consiliul Concurenţei menţioneazăpromovarea intensă a medicamentelor inovative şi recomandăMinisterului Sănătăţii să elaboreze unele norme care să stabileascăce înseamnă "valoare simbolică" sau care "nu sunt costisitoare",sintagme care apar în legislaţia din domeniul promovăriimedicamentelor pe bază de reţetă.
Daniela Papacu, inspector al Consiliului Concurenţei, a precizatcă în unele state europene, sumele pe care medicul le poate primisub formă de cadouri de la companiile de medicamente nu pot fi maimari de 5-100 euro, însă în România lipseşte o astfel dereglementare.
"Consiliul Concurenţei va acorda o atenţie deosebită acestuisubiect (relaţia inovative - generice - n.red.) pentru a se asiguracă intrarea genericelor nu este în niciun fel afectată de posibilepractici anticoncurenţiale", se arată în prezentarea ConsiliulConcurenţei.
Potrivit legislaţiei din România, preţul unui medicament genericeste stabilit ca un anumit procent din preţul medicamentuluioriginal.