Eveniment

Senatorul PNL Florin Cîţu aruncă mănuşa: Guvernul dinamitează tot sectorul privat şi marchează revenirea României la socialism

Senatorul PNL Florin Cîţu aruncă mănuşa: Guvernul...

Autor: Diana Grigore

18.12.2018, 11:37 470

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine, într-o postare pe Facebook, că în şedinţa de guvern de miercuri ”Dragnea si Vâlcov, susţinuşi de Teodorovici şi ALDE, introduc OUG-ul care dinamitează tot sectorul privat şi marchează revenirea României la socialism exact la 29 de ani după eliberare”.

”Armagedon pentru sectorul privat! În şedinţa de guvern de mâine (miercuri - n.r.) Dragnea şi Vâlcov, susţinuţi de Teodorovici şi ALDE, introduc OUG-ul care dinamitează tot sectorul privat şi marchează revenirea României la socialism exact la 29 de ani după eliberare. Ordonanţa are peste 60 de articole, fiecare articol cu o nouă taxă pentru fiecare sector din economie”, a scris pe Facebook Florin Cîţu.

El a prezentat şi câteva exemple.

”OUG conţine taxe pentru retail, energie, sistem bancar, jocuri de noroc etc , toate domeniile enumerate de Dragnea duminică seara. Această ordonanţă nu a fost pusă în dezbatere publică şi va apărea direct pe ordinea de zi în şedinţa de guvern. Nu-i mai interesează nimic. Bugetul este în faliment şi ei au promis pensii, pensii speciale, salarii. Vor forţa sectorul privat să plătească”, a adăugat Cîţu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO