Eveniment

Şerban Huidu riscă până la 10 ani de închisoare

Şerban Huidu riscă până la 10 ani de închisoare

Autor: Andrei Luca POPESCU

16.10.2011, 17:34 425

Dacă procurorii stabilesc că vina accidentului rutier aparţine exclusiv lui Şerban Huidu, realizatorul riscă până la 10 ani de închisoare. Surse din Poliţia Rutieră Braşov au declarat pentru gândul că infracţiunile pentru care Huidu s-ar putea face vinovat sunt ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Şerban Huidu a provocat duminică un accident, în urma căruia două persoane au murit iar alte cinci au fost rănite. Pe drumul spre Braşov, în dreptul localităţii Timişul de Sus, Şerban Huidu a intrat cu Mercedes-ul pe care-l conducea pe contrasens, izbindu-se apoi frontal de o maşină Dacia Logan, în care se aflau trei bătrâni, doi bărbaţi şi o femeie.

Şoferul Daciei, în vârstă de 65 de ani, şi femeia din dreapta, de 54 de ani, au murit în urma impactului. A treia persoană a fost transportată la spital cu leziuni interne. Medicii au indus o comă controlată pentru a opera pacientul. Ceilalţi patru răniţi se aflau în maşina condusă de Huidu, însă leziunile au fost minore.

Conform Codului Penal, pedeapsa pentru uciderea din culpă este între 2 şi 7 ani de închisoare. În cazul unui conducător auto care provoacă un accident rutier în care au murit două sau mai multe persoane, judecătorii pot adăuga încă 3 ani de închisoare la pedeapsă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO