Eveniment

Simona Halep: Am fost puţin nervoasă în primul set. Nu reuşeam să fiu agresivă, nu simţeam mingea

Simona Halep: Am fost puţin nervoasă în primul set. Nu...

Autor: Mediafax

29.07.2016, 22:24 964

Datorită acestei victorii, Halep va urca, începând de luni, 1 august, pe locul 4 în clasamentul WTA, devansând-o pe Agnieszka Radwanska. Halep s-a declarat fericită că a reuşit, în cele din urmă, să o învingă pe sportiva din Rusia.

"Sunt foarte fericită că am câştigat în faţa ei, pentru că întotdeauna când joc cu Svetlana (n.r. Kuzneţova) îmi este greu. Am fost puţin nervoasă în primul set. Nu reuşeam să fiu agresivă, nu simţeam mingea. Apoi am vrut doar să lovesc mingea, să fiu agresivă, să-mi fac jocul. Am făcut totul, am luptat, am jucat cât de bine am putut. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit să mă susţină şi sper să ne vedem şi mâine", a declarat Halep imediat după victoria din sferturile turneului de la Montreal.

În turul următor, Simona o va întâlni pe câştigătoarea partidei dintre Daria Kasatkina şi Angelique Kerber. Pentru calificarea în semifinalele turneului de la Montreal, jucătoarea din Constanţa va încasa un cec de 121,150 de dolari şi 353 de puncte WTA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO