Eveniment

Simona Halep, învinsă de Shuai Zhang, locul 133 WTA, în primul tur al Australian Open

Simona Halep, învinsă de Shuai Zhang, locul 133 WTA,...

Autor: Adrian Petculescu

19.01.2016, 11:37 1113

Zhang, care va împlini 27 de ani la 21 ianuarie, s-a impus într-o oră şi 18 minute şi a trecut pentru prima dată în carieră în turul al doilea al unui Grand Slam, după ce a fost eliminată de fiecare dată în această fază la precedentele 14 prezenţe.

Simona Halep părăseşte Australian Open în turul întâi după ce a atins faza sferturilor de finală la ediţiile din 2014 şi 2015.

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Halep va primi 10 puncte WTA şi un premiu de 34.500 de dolari australieni (aproape 22.000 de euro).

La primul Grand Slam al anului, România mai este reprezentată la simplu de Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru, ambele jucătoare fiind calificate în manşa secundă.