Eveniment

Simona Halep o va întâlni pe Flavia Pennetta, în optimile de finală ale Miami Open

Simona Halep o va întâlni pe Flavia Pennetta, în...

Autor: Adrian Petculescu

30.03.2015, 09:17 897

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, o va întâlni, luni, pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

Pennetta a trecut, duminică, de fosta ocupantă a locului 1 mondial, Victoria Azarenka din Belarus, acum pe locul 36 WTA, cu scorul de 7-6 (5), 7-6 (6), după un meci de două ore şi şapte minute.

Halep, 23 de ani, şi Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediţia 2013 a US Open, în faza optimilor de finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3).

Tot duminică, Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins o altă jucătoare din Italia, pe Camila Giorgi, locul 37 WTA şi cap de serie numărul 30, cu scorul de 6-4, 7-5, calificând-se în optimile de finală ale Miami Open.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO