Eveniment

Sindicaliştii de la metrou şi RATB ameninţă cu grevă luni şi marţi

Sindicaliştii de la metrou şi RATB ameninţă cu grevă...

Autor: Aurelia Alexa

11.10.2013, 13:01 1554

"În acest moment, greva celor de la metrou este sigură dacă problemele nu vor fi soluţionate până luni, iar noi ne vom solidariza cu ei marţi, dacă nu sunt rezolvate revendicările", a spus Petrariu.

Potrivit liderului sindical RATB, angajaţii transportului public de suprafaţă din Capitală se solidarizează cu cei de la metrou "pentru a-i ajuta pe aceştia", dar şi pentru că în două luni va expira şi contractul colectiv de muncă al lor şi vor, prin această formă de protest, să tragă un semnal de alarmă faţă de factorii responsabili.

În 26 septembrie, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, anunţa că greva generală la metrou şi RATB, anunţată iniţial pentru 30 septembrie, a fost amânată pentru luni, 14 octombrie, pentru a putea continua negocierile cu echipa guvernamentală.

"Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanţii Federaţiei din Trasporturi, Transloc şi Servicii Publice «ATU - România» şi echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureştean, greva propriu-zisă de la metrou anunţată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013. În acest timp negocierile vor continua şi sperăm că se vor găsi şi soluţii", a spus Rădoi, citat într-un comunicat de presă.

Liderul sindical a precizat atunci că şi greva de solidaritate de la RATB a fost amânată tot până în 14 octombrie.

Sindicaliştii Metrorex l-au abordat pe premierul Victor Ponta, în 25 septembrie, pe şantierul Magistralei 5, şi i-au solicitat să îi primească la Guvern pentru a discuta despre indexarea salariilor, spunându-i că nu dispune de toate datele şi că îi vor prezenta ei situaţia corectă.

Ponta a arătat că declanşarea grevei la metrou nu ar fi un gest corect şi de bun-simţ, în condiţiile în care Metrorex beneficiază de subvenţii de la buget, respectiv din încasările strânse de la toţi românii, nu doar de la bucureşteni.

"Evident că îmi doresc să nu existe grevă la metrou. Noi dăm în fiecare an subvenţie la metrou din banii tuturor cetăţenilor României, şi cel din Sălaş, şi cel din Botoşani plăteşte pentru metrou, aşa încât asta ar mai lipsi acum, să avem şi o grevă. Cred că nu ar fi corect şi de bun-simţ", a spus Ponta.

El a precizat că ministrul Transporturilor şi ministrul delegat pentru Buget vor continua dialogul cu sindicatele.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara, în 20 septembrie, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală şi a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanţe.

Mănescu a precizat că în situaţia în care protestul de la metrou va avea loc, se vor gândi "măsuri alternative" de deplasare pentru bucureşteni pentru perioada întreruperii circulaţiei cu metroul.

Sindicaliştii anunţau în 4 septembrie că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât şi la RATB.

Aceştia cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

În 17 septembrie, angajaţii de la metrou au fost în grevă de avertisment, activitatea fiind oprită între orele 4.00 şi 6.00.

La o zi după greva de avertisment de la metrou, peste 3.000 de sindicalişti au participat la un miting la sediul Guvernului şi la un marş până în Piaţa Constituţiei.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România", Ion Rădoi, declara, la protestul din centrul Capitalei, că Victor Ponta este "cel mai indiferent şi arogant prim-ministru cu sindicatele din 1990", pentru că a primit 11 scrisori privind situaţia transportatorilor şi nu a răspuns la niciuna.

Guvernul va relua dialogul cu sindicaliştii de la Metrorex şi va încerca să rezolve acele revendicări care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului să fie intermediate de firma sindicatului, spunea atunci premierul Victor Ponta.

"Ei voi salarii mai mari, noi plătim 800 de milioane subvenţii de la toţi cetăţenii României pentru metrou. Ce se poate face, facem, dar în acelaşi timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma-sindicat. Asta nu se mai poate şi, dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Firma sindicatului care intermediază toate activităţile metroului, asta nu se mai poate. Să le spuneţi şi din partea mea, eu le-am spus direct, s-au supărat pe mine, să se supere şi pe dumneavoastră, dar cred că trebuie să punem punct", le-a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de Guvern din 18 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO