• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Eveniment

Situaţie greu de înţeles: Platforma informatică de la CNAS este indisponibilă de 22 de zile. Ministrul Sănătăţii: În numele CNAS, îmi cer scuze pacienţilor. Indolenţa duce la ce s-a întâmplat

Situaţie greu de înţeles: Platforma informatică de la CNAS este indisponibilă de 22 de zile. Ministrul Sănătăţii: În numele CNAS, îmi cer scuze pacienţilor. Indolenţa duce la ce s-a întâmplat

Autor: Roxana Din

22.07.2019, 15:12 453
 

„Aş dori în numele celor de la Casă, deşi nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii, să îmi cer scuze utilizatorilor şi pacienţilor care au avut de suferit în urma nefuncţionării sistemului la capacitatea pentru care a fost creat, pentru că şi aici este o discuţie. Sunt mai multe aspecte care este nevoie să fie rezolvate pe termen mediu şi lung, unul dintre aceste aspecte se referă la securitatea cibernetică, un alt aspect se referă la contractarea de urgenţă a unor servicii privind auditarea în integralitatea a sistemului, pentru aceste aspecte s-a depus o cerere de finanţare”, a declarat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că angajaţii care au avut competenţe în rezolvarea problemelor să înţeleagă că situaţia este una urgentă.

„Am avut o discuţie interesantă astăzi (luni, n.r), am înţeles foarte multe lucruri, dar mai presus de toate, am înţeles că uneori indolenţa duce la ceea ce s-a întâmplat până acum şi mai spun încă o dată: faptul că dorim să ne acoperim de documente nu e o scuză. Birocratizăm excesiv uneori fără să fie nevoie temându-ne că se va întâmpla ceva. Da s-a întâmplat”, mai spune ministrul.

Reprezentanţii CNAS şi cei care se ocupă de mentenanţa sistemului de informatic al cardurilor de sănătate au participat, luni, la o întâlnire convocată de Ministerul Sănătăţii, pentru a discuta erorile din ultimele zile.

Pe 10 iulie 2019, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţa oficial că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889