Eveniment

Sofia incepe retragerea trupelor din Irak

20.09.2005, 20:16 11

Bulgaria va incepe, la jumatatea lunii octombrie, retragerea trupelor din Irak, a anuntat seful Statului Major al armatei bulgare, generalul Nikola Kolev, informeaza site-ul novinite.com Oficialul militar a precizat ca retragerea va fi incheiata pana la 31 decembrie. Totusi, generalul a subliniat ca liderii politici de la Sofia inca lucreaza la definitivarea cadrului pentru viitoarea participare a tarii la coalitia multinationala. Nikola Kolev a explicat ca planul de retragere este pregatit si in prezent are loc coordonarea cu partenerii din coalitie si cu Comandamentul Central al Statelor Unite.

Legislativul bulgar, care are cuvantul decisiv in ceea ce priveste desfasurarea trupelor, a aprobat in luna mai un plan de retragere pana la sfarsitul anului a celor 450 de militari stationati in Irak. Totodata, Parlamentul a mai decis ca efectivele din Irak sa fie reduse la 370 de militari. Primul-ministru Serghei Stanisev a declarat ca Bulgaria isi va retrage trupele din Irak pana la sfarsitul anului, disociindu-se de promisiunile anterioare ale socialistilor, care avansau un termen mai recent. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO