Bună dimineaţa! Mulţumesc că sunteţi în număr mare aici, după o noapte grea pentru fiecare! Am venit aici să vedem cum putem face mai mult pentru comunităţile noastre. Aşa a spus şi noul nostru preşedinte aseară, aşa a spus şi colega mea adineauri: implicarea companiilor în comunităţi, aceasta este tema principală a întâlnirii de astăzi ESG Summit, adică Environment Social Governance Summit.
Aşa că toată lucrurile au o legătură între ele, aşa ne place nouă să credem la ziar. Şi în redactare, este o regulă să nu treci foarte brusc de la o idee la alta, trebuie să o agăţi de cea din spate şi să mergi mai departe, ca într-o spirală.
Chiar în această sală, acum aproape cinci ani, la o Gală ZF complet de pe altă planetă, am vorbit singuri. Era totul închis, eram loviţi de pandemie. Am obţinut tot felul de derogări şi am transmis Gala ZF în această sală, care ne găzduieşte de foarte mulţi ani gândurile şi proiectele noastre. Şi am spus aşa: un om către un om, dacă vorbeşte şi îşi deschide mintea, înseamnă o conexiune, o intersecţie între două lumi care poate crea un lucru nou la care niciunul dintre cele două creiere nu se aşteaptă. Era un mesaj adresat şi colegilor mei, de a cere şi de a pune pe masă ceea ce gândesc şi de încredere în puterea cuvântului de a schimba lumea.
Noi avem această şansă, să fim auziţi de 300-400 de mii de cititori unici pe zi şi le spun în fiecare zi colegilor, pentru că am încredere în această chestiune care ne duce mai departe: cereţi schimbarea voi în fiecare zi. Unui singur om, către doi, către zece, către o mie, către un milion. Şi credeţi în ceea ce vreţi voi, în acea schimbare, dacă consideraţi că aveţi dreptate şi este necesară acea schimbare, ţineţi cu dinţii de ea şi mergeţi mai departe cu ea. Despre asta este vorba, când avem încredere că putem merge mai departe într-un sens bun, al dezvoltării, al progresului sau cum vrem să-l numim. Istoria lumii ne arată că aşa s-au schimbat lucrurile.
Exemplul de aseară este de fapt traseul unui om care, începând din 1999-2000, când s-a întors de la studii în străinătate în România – şi atunci încă toţi plecau – a ţinut cu dinţii de această idee că trebuie să ne ocupăm şi de societate, şi de binele public, şi de cei în jurul nostru. Aşa a crezut el sau cel puţin aşa se vede. Şi a ajuns, iată, să convingă o ţară întreagă. România s-a aliniat aparent la această gândire ieri. Dar a făcut-o în ceasul al doisprezecelea.
Noi, ca societate, încă nu suntem pregătiţi pentru acest mod de gândire. Insist la această conferinţă de ESG să gândim şi să vrem: trebuie să cerem schimbare celor din jurul nostru, să începem cu cei care ne reprezintă în guvernarea bunurilor publice. Trebuie să avem încredere în ceea ce cerem noi şi dumneavoastră trebuie să cereţi. Dacă întreb acum în sală şi mă întreb şi pe mine, niciunul nu ştie ce parlamentar ne reprezintă. Nu putem da două nume din Consiliul de Administraţie al şcolii unde ne sunt copiii sau al Consiliului de Administraţie al spitalului unde mergem sau în Consiliul de Administraţie a Caselor Naţionale de Asigurări de Sănătate sau de Pensii. Cu toate că tot sistemul este gândit ca noi să ne manifestăm şi să cerem de la aceste organizaţii, care ne reprezintă interesul public, să funcţioneze corespunzător. Nici nu ştim cine ne reprezintă în Consiliile Judeţene sau Consiliul Local.
Noi la Ziarul Financiar aşteptăm în fiecare zi să ne spuneţi ceea ce vreţi dumneavoastră de la statul român, de la guvern, de la Ministerul Economiei, de la Primărie, care nu a făcut ceea ce spus – apropo, aşteptam pistele de biciclete de cinci ani şi ne-a dus cu vorba la acest capitol încă actualul primar viitor preşedinte. Faptul că oamenii s-au dus spre acest tip de a face politică în care crezi că poţi să schimbi nişte lucruri, practic contra organizaţiilor de partid care au condus România până acum, arată că trebuie să avem încredere. Până la urmă tot de aici au pornit şi partidele, dar uite că au uitat între timp şi noi am uitat că ei ne reprezintă.
Misiunea e la noi de acum încolo, e la dumneavoastră. Victoria de aseară nu a fost o victorie ofensivă, fost o victorie defensivă. Dacă în partea cealaltă era poate un om care avea o carieră clară, nu era atât de violent în exprimări, s-ar fi putut ca situaţia să fi fost mult mai complicată. Deci cine a câştigat astăzi a câştigat să apere ceva, dar valul acesta care a venit să schimbe şi cere în mod violent să se schimbe lucrurile, această energie nu se va disipa cu una cu două. Dumneavoastră trebuie să vă asumaţi nivelul acestei energii pentru o construcţie, nu numai o reacţie. Acum suntem într-o reacţie, într-o contrareacţie, dar trebuie să ne asumăm să ajungem într-o construcţie. Aceasta este misiunea pe care o avem de acum încolo, pas cu pas.
Poate vă întrebaţi de ce scrie Ziarul Financiar despre şcoala într-un singur schimb de doi ani de zile: pentru că nu ai cum să te gândeşti că noi suntem în Uniunea europeană de 20 de ani, am luat 100 miliarde de euro fonduri europene, iar în Bucureştiul acesta cu un PIB per capita de 40.000 de euro, mai mare decât în Berlin, noi avem şcoli în trei schimburi. Şi când întreb ministrul educaţiei, răspunde: păi ce, eu construiesc şcoli? Dar cine construieşte şcoli? De ce să nu construiască Ministerul Educaţiei şcoli? La spitale, la fel.
De acum încolo trebuie să ne gândim că e necesar să facem presiuni pentru schimbare, atât la nivelul nostru, unde lucrăm, în organizaţii, dar şi acolo unde suntem reprezentaţi. Nu putem să cerem progres şi dezvoltare, dacă noi nu ne implicăm capilar şi nu alocăm timp ca să obţinem ceea ce vrem. Fiecare în dreptul lui: unul la Huşi, altul la Nădlac şi altul în sectorul 1 din Bucureşti.
Sau măcar cumpărând un ziar, finanţând jurnaliştii care se ocupă de un lucru care aduce valoare societăţii: acela de a pune întrebări: Ce faceţi cu banii publici? Unde sunt schimbările pe care le-aţi promis?