O mare firmă de avocatură a anunţat ieri victorioasă anularea suspendării PUZ-ului unuia dintre sectoarele din Bucureşti. De fapt, multe energii s-au adunat contra măsurii de suspendare a acestor PUZ-uri în instanţă.
Nimeni nu mai vine să spună că de fapt suspendarea acestor PUZ-uri a survenit ca urmare a degringoladei imobiliare din Bucureşti: blocuri construite pe spaţii verzi retrocedate, cartiere betonate în care vecinii îşi dau mâna, atât de aproape sunt imobilele de 10-11 etaje, ansambluri rezidenţiale construite pe străduţe unde nu intră două maşini în sens opus.
Aşa că ce victorie? Asta e victorie? E o victorie împotriva oraşului, împotriva bucureştenilor.
Toată lumea critică dezvoltarea haotică a oraşului şi compară cu capitalele europene, dar până la bani. Când apar oportunităţi de a construi în grădini istorice, acolo apar şi ansamblurile rezidenţiale. Că vrem parc în apropiere, nu? Luăm doar o bucată din el, facem un mic bloc, dar ce valoare are un apartament acolo – 2 milioane de dolari... Că e parcul la scara blocului. Până vine un dezvoltator cu şi mai mare putere de convingere la primării şi trânteşte un bloc vizavi şi dispare şi parcul.
Altfel, mari companii se bat cu pumnul în piept cât de CSR şi ESG sunt, adică ţin cont de comunitate.
Dacă ar ţine cont, ar intra de partea celor care caută soluţii, oricum ar fi acestea, să oprească haosul urbanistic. Unde sunt marile firme de avocatură, oameni care sunt de 30 de ani în acest business şi au puterea financiară de a se uita mai departe decât un contract sau două, să vină să pledeze pro-bono pentru un oraş mai sănătos, mai puţin aglomerat şi mai puţin poluant?
Aici e vorba de o asumare a unei responsabilităţi, de o stare de spirit. Dacă nu se revoltă un om puternic, cunoscător al legilor, împlinit financiar, asupra haosului urbanistic din jurul lui, cine să o facă?
Parcul Herăstrău este maltratat spre exemplu de construcţiile ilegale de pe malul lacului, iar cine vrea să dea o tură de lac în alergare trebuie să se strecoare printre terasele prelungite pe suprafaţa lacului. Cine aleargă pe acolo? Mari avocaţi, oameni cu studii în străinătate. Lumea bună din nord. Când îi întrebi cum de acceptă, ridică din umeri.
Ei aşteaptă să ridice alţii steagul. Păi nu e şi oraşul vostru? Nu sunteţi şi voi sufocaţi de poluare, construcţii haotice şi trafic? Este un exemplu de dezvoltare zona de nord, dincolo de Ambasada Chinei, cu blocuri şi bloculeţe puse unele peste altele parcă ai fi în bidonville-urile sud-americane? Păi cartierul Aurel Vlaicu din apropiere făcut cu 40 de ani înainte, cu blocuri de patru etaje, cu spaţii verzi, cu parcări, cu locuri de joacă, organizat, este cu totul altceva.
Cum ar trebui să se dezvolte oraşul mai departe? Mai este loc de dezvoltări în Bucureşti? Ce spun arhitecţii, urbaniştii? Cum oprim creşterea traficului şi a densităţii populaţiei? Ce-ar fi dacă pentru orice nouă dezvoltare imobiliară s-ar pune un compas cu raza de 1 km, s-ar calcula densitatea populaţiei pe suprafaţa respectivă şi s-ar decide dacă se mai poate construi sau nu acolo?
Vrem un oraş în care să te urci în maşină în cartierul tău cu barieră şi să cobori la mall, un oraş enclavizat sau un oraş cu străduţe înfloritoare, cu spaţii pietonale extinse, aşa cum admirăm în străinătate? De ce Milano acum extinde spaţiile pietonale şi aduce oamenii pe străzi?
Spiritul civic este scump. Când însă treci în fiecare zi spre sediul tău de sticlă şi oţel pe lângă un teren plin de noroaie, te antrenezi să nu-ţi mai pese.
Cel mai puternic duşman al progresului este obişnuinţa care se formează cu timpul de nu-i mai critica pe cei puternici, complacerea. Sunt riscuri, bineînţeles. Dar societatea evoluează când oamenii sunt în stare să se ridice şi să spună adevărul, chiar dacă poate este împotriva interesului lor imediat.
