Eveniment

Sorin Pâslaru, Redactor-şef ZF: Oare s-ar mai ajunge la astfel de crize în energie dacă Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CE Oltenia şi Electrica ar fuziona într-un trust naţional de energie?

Sorin Pâslaru, Redactor-şef ZF: Oare s-ar mai ajunge la...

Autor: Sorin Pâslaru

22.01.2019, 00:06 2256

În următorii 10 ani, cu ajutorul gazului din Marea Neagră România ar trebui să fie un „furnizor de securitate energetică“ pentru regiune şi chiar pentru Uniunea Europeană.

Acesta este mesajul care s-a tot transmis de când sunt tot mai multe şanse ca gazul din Marea Neagră să treacă de la stadiul de explorare la cel de exploatare. Iată însă că în această iarnă se dovedeşte că „furnizorul de securitate energetică“ a ajuns să importe 20% din necesarul de energie electrică.

Toate reformele, restructurările şi strategiile formulate au adus practic astăzi România într-o situaţie de sărăcie energetică.

Cu toate că suntem pe locul 4 în Uniunea Europeană la producţia de petrol şi gaze şi pe locul 5 la resurse hidrografice, producţia locală de energie electrică este insuficientă. Aici nu mai este vorba despre ce se va întâmpla cu gazul din Marea Neagră, pentru care se pregăteşte o conductă separată spre Ungaria şi Austria, deci de un surplus viitor, ci de un minus actual. Nu este vorba de cele 3 milioane de locuinţe din totalul de 8,5 care se încălzesc cu lemne şi gătesc cu butelie şi care nu beneficiază de gazul extras din subsolul ţării. Este vorba de o situaţie critică în care a ajuns sistemul de energie, care nu mai are ce capacităţi să pună în funcţiune când este nevoie.

La această stare de fapt s-a ajuns pentru că în ultimele două decenii de când a tot fost făcut şi refăcut sistemul energetic din România, preocuparea nu a fost ce se întâmplă cu clienţii „persoane fizice, clienţi industriali, ci ce se întâmplă în sine cu producătorii de energie.

Dar energia nu poate fi un scop în sine, ci abia folosirea ei în industrie şi în consum casnic este cea care ar trebui să intereseze.

România a pierdut foarte mult de când indicatorul de producţie nu mai constituie un ax central pentru economie. Nu se mai vorbeşte de evoluţia producţiei de ciment, a producţiei de oţel sau a producţiei de carne, în total sau pe cap de locuitor.

Nu se mai vorbeşte de producţia de tractoare, de autobuze sau de canapele.

Evaluarea Ministerului Energiei, dacă tot s-a considerat necesar să se realizeze un astfel de minister desprins din Ministerul Economiei, ar trebui să facă foarte simplu: în funcţie de totalul producţiei de energie.

Dar ca să ai producţie de energie, îţi trebuie capacităţi de producţie. Mulţi ani, când erau întrebaţi despre investiţii în noi capacităţi de producţie a energiei electrice, miniştri ai energiei sau directori de mari companii din sector răspundeau: avem supracapacitate de producţie, pentru ce să mai punem problema unor noi hidrocentrale, reactoare nucleare sau centrale pe gaz?

Ani de zile a fost supralicitată subvenţia pentru construirea de centrale eoliene şi solare pentru ca astăzi sistemul energetic să descopere că are nevoie pentru echilibrare de cărbune.

Nicăieri în Uniunea Europeană nu s-au împărţit companiile în entităţi separate în funcţie de modul de producere a energiei (apă, nuclear, cărbune) şi de poziţia în lanţul de producţie în: producători, transportatori, distribuitori şi furnizori. România nu are astăzi producători de energie din surse mixte precum Enel (Italia), Cez (Cehia) sau EdF (Franţa). În Franţa cel puţin, cu toată cerinţa Uninunii Europene de a despărţi transportul de distribuţie şi furnizare, holdingul EdF include şi transportatorul naţional de energie.

În aceste condiţii, fiecare entitate de pe orizontală sau verticală în sistemul energetic îşi caută un maxim de profit şi de confort, dar sistemul în întregul său capotează. Aceasta pentru că, spre exemplu pentru Nuclearelectrica, Romgaz sau Hidroelectrica luate separat, indicatorii de cifră de afaceri şi profit sunt buni sau foarte buni (chiar statul înfruptându-se copios de aici) şi deci nu au ambiţia şi nici presiunea de a investi în noi capacităţi de producţie, de alte tipuri sau de profil similar. Fiecare din aceşti directori spune: ce vreţi de la mine, noi producem şi suntem profitabili. Da, dar sistemul în sine înseamnă şi producţia de electricitate pe bază de vânt, care s-a dezvoltat de fapt pe seama consumatorilor, şi necesarul de investiţii în producţia de electricitate pe bază de cărbune, energie care este chemată acum să echilibreze sistemul energetic pentru că, nu e aşa, turbinele mai şi îngheaţă.

Sistemul energetic nu este decât o oglindă a insularizării instituţionale din România.

Şi nimeni nu pricepe că sistemul trebuie să aibă puteri mai mari decât entitatea dacă vrei rezultate pentru sistem. Iar aceasta este valabil în toate sectoarele.

Astăzi, primarii cheltuie banii cum îi taie capul, nu răspund în faţa nimănui, Casa de Sănătate este o gaură neagră, unde dispar 5 miliarde de euro pe an, CNADNR-ul, companie independentă de autostrăzi, mănâncă şi ea 2 miliarde de euro pe an fără rezultate.

Există instituţii peste instituţii independente, companii naţionale, nu mai poţi să te mişti de autorităţi, iar în final şoseaua, spitalul sau reactorul de energie nu mai apar.

Şefii de instituţii îşi aruncă hârtii unul altuia, au grijă fiecare să spună că nu în curtea lor este responsabilitatea, iar la sfârşit sistemul mai are puţin şi ajunge în colaps. În energie, în sistemul financiar-bancar, în construcţii, în infrastructură, în agricultură „deşi rezultatul este prost, adică avem producţie de electricitate în scădere, producţie de oţel în scădere, numărul de vaci din România în scădere, iar oamenii sunt tot mai nemulţumiţi de sistemul public de sănătate, viteza medie a trenurilor scade, deşi tinerii nu au unde să se ducă să lucreze, ideologia predominantă este că nu este nimic de făcut, că astea sunt legile. Dar cu ce rezultat? Când va reuşi realitatea să răzbată în schimbarea legilor ca acestea să se întoarcă cu beneficii transformând economia? Dacă rezultatul este prost, cum iată se dovedeşte, reforma sistemului energetic şi spargerea în companii individuale aşa cum nicio altă ţară nu a mai făcut-o, atunci nu trebuie să revedem deciziile luate?

Oare s-ar mai ajunge la astfel de crize dacă Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi producătorii de energie electrică pe bază de cărbune împreună cu Electrica şi poate alte distribuţii s-ar transforma într-un adevărat trust naţional de producţie, distribuţie şi comercializare de energie electrică aşa cum are orice economie serioasă?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO