Anul 2022 se încheie în România cu o creştere economică substanţială, de peste 4%, pe care însă oamenii au perceput-o în general ca o criză din cauza războiului de la graniţă şi din cauza tarifelor la energie care au luat-o razna şi a inflaţiei în general, transmisă în dobânzi.
Toţi se întreabă ce va fi în 2023 şi dacă nu cumva valul care se profilează la orizont al recesiunii din zona euro, cu care România are peste 70% din comerţul internaţional şi de unde vin 80% din investiţiile străine directe, nu se va răsfrânge şi aici.
Însă tocmai evoluţia din 2022 poate fi un bun semnal că în 2023 România ar putea să rămână în afara valului recesionist. În acest an, deşi industria, care reprezintă un sfert din PIB-ul României, a stagnat, ca urmare a frânării economiilor din Occident şi a problemelor cu preţul energiei, economia a crescut pe baza altor două sectoare: construcţiile şi IT-ul.
Acestea au fost sectoarele locomotivă, care au venit peste un consum în creştere ca urmare a reluării activităţilor după pandemie. Şi construcţiile, şi IT-ul au crescut cu peste 20% an la an, ca urmare a investiţiilor de capital ale statului, a investiţiilor private în spaţii de logistică, de depozitare şi industriale şi respectiv ca urmare a investiţiilor companiilor din toată lumea în digitalizare, ceea ce a provocat o creştere a comenzilor în cascadă la nivel mondial, inclusiv pentru piaţa românească de IT.
Dincolo de cifre, dinamica activităţii economice este vizibilă. România anului 2023 este cu totul altfel decât România anului 2008 şi chiar diferită de economia anului 2020, când pandemia a frânat businessul. Diferenţa fundamentală este de putere a capitalului privat autohton şi de trecere la un nivel superior, mai avansat, a activităţilor investitorilor străini precum Dacia sau Continental.
Puterea capitalului autohton creşte în fiecare an cu 10-15 miliarde de euro, cât reprezintă profitul aferent businessului total al companiilor controlate de capitalul privat românesc, de circa 200 miliarde de euro pe an. Aceşti bani îşi caută locuri de investiţii deocamdată mai ales pe piaţa locală. Cea mai mare diferenţă faţă de 2008 este probabil emergenţa capilară a capitalului privat autohton în comunităţile rurale. Mai ales în comunele din zona subcarpatică, avantajate istoric de accesul la resurse naturale din abundenţă, diferenţele sunt vizibile. Una din două case este renovată, iar creşterea de peste 15% a afacerilor cu materiale de construcţii nu este întâmplătoare.
În 2008, în majoritatea comunelor din ţară era întuneric. România abia adera la UE. Astăzi, cu preţul desţărării a 4 milioane de români şi al ruperii temporare a sute de mii de familii, ruralul se înviorează. Este mult mai dinamic. Tot mai mulţi din cei care au posibilitate de a se întoarce şi de a investi într-un mic business agricol, de transport, comerţ sau de turism, o fac. Banii nu mai sunt utilizaţi doar pentru renovări de case, ci sunt puşi la lucru.
Românii au învăţat cu spinarea în aceste aproape două decenii de aderare la UE cum e cu businessul. Mulţi au spus în 2007 la momentul aderării că nu suntem pregătiţi, că am liberalizat prematur piaţa, mai ales contul de capital şi financiar. Este adevărat. Românii au fost aruncaţi în UE aşa cum arunci un copil în apă să-l faci să înoate din instinct şi asta au făcut. Au învăţat să înoate în UE fără şcoală şi fără manual. Din instinct. Şi-au exersat instinctul libertăţii şi acum încep să-şi exerseze instinctul antreprenoriatului. Datele arată că în 2022 s-au înregistrat cele mai multe noi firme din istorie.
De asta a devenit nervoasă o ţară întreagă că n-am intrat în Schengen. Pentru că România a pariat enorm pe Uniunea Europeană, poate mai mult decât oricare ţară din Est, şi s-a simţit trădată. Filonul latin, occidental al României, milionul de români din Italia care se simt acasă pentru că înţeleg repede limba, nu are cum să nu se manifeste. Direcţia este ireversibilă. Şi cu toate poticnelile şi riscurile care vin acum de la Est, românii îşi vor lua ce-i al lor din această nouă lume. „Viaţa ca o pradă” este titlul unui roman al lui Marin Preda. Ai noştri au înţeles poate mai bine ca oricine din Europa sensul acestei concepţii despre lume.
