Eveniment

Specialiştii în vânzări din producţie primesc bonusuri mai mari decât şefii

Specialiştii în vânzări din producţie primesc bonusuri mai mari decât şefii

Autor: Corina Mirea

28.05.2015, 00:03 3144

Oamenii de vânzări, fie că este vorba despre agenţi sau de cei care administrează conturi corporate care lucrează în industria de producţie, au obţinut în ultimii ani bonusuri salariale cu circa 20% până la peste 60% mai mari decât managerii din companiile care i-au recrutat.

Dacă un agent de vânzări din zona de producţie aproape că şi-a crescut salariul cu 50% sau aproape că l-a dublat cu ajutorul bonsurilor, un manager de vânzări din acelaşi sector de activitate nu a reuşit să ia, în medie, un bonus mai mare de 22% din salariu pentru munca depusă, potrivit lui Horaţiu Cocheci, liderul echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane în cadrul PwC România.

„Specialiştii sunt plătiţi mai bine la nivel de bonus salarial în special în zona de producţie, dar acolo şi baza de salarizare este destul de mică pentru aceste poziţii, astfel că factorul variabil al veniturilor pe care ei le obţin este semnificativ mai mare decât al managerilor din aceeaşi industrie. Vedem că specialiştii au ajuns în ultimii ani aproape de dublarea veniturilor cu ajutorul schemelor de bonusare. Totuşi, această discrepanţă dintre specialiştii şi managerii din vânzări care lucrează în producţie începe să se niveleze“, a explicat Horaţiu Cocheci, prezent ieri la Sales Performance Summit 2015, un eveniment dedicat oamenilor de vânzări, organizat de firma de training Trend Consult.

Pe de altă parte, angajaţii din industria farmaceutică, dar şi cei care lucrează în sistemul bancar nu se bazează atât de mult pe bonusurile salariale, indiferent că este vorba despre specialişti sau manageri, componenta variabilă fiind, anual, cel mult 40%, respectiv 35%. În aceste industrii însă, salariile de bază sunt semnificativ mai mari. Cea bancară este unul dintre sectoarele economice care îşi plăteşte cel mai bine angajaţii, chiar dacă a fost puternic lovit de criza financiară. Salariul mediu din bănci trece de 4.000 de lei net pe lună (în luna martie a acestui an, cea pentru care există cele mai recente date la Institutul Naţional de Statistică), spre exemplu, în timp ce în producţie acesta este de circa 1.700 de lei net.

„Sectorul bancar are şi cele mai dificile ţinte de vânzări de atins. Comisioanele plătite de angajatori au fost la jumătate din plat ape care a estimat-o compania iniţial“, a mai precizat Cocheci.

AFACERI DE LA ZERO