Istoric, modelul economic al PSD se bazează pe creşterile salariale ale bugetarilor, pe birocraţia instituţiilor de stat, pe extinderea influenţei companiilor de stat, pe creşterea salariului minim pe economie, pe creşterea pensiilor sau pe forţa „de jupân” a administraţiei locale.
Nici acum nu este altfel: Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a anunţat vineri, la un post de televiziune, că încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate privind legea salarizării unitare, salariile de până la 4.000 lei urmând a fi dublate, iar cele care depăşesc acest prag vor fi majorate cu 45 %.
Imediat după ce au preluat puterea, PSD şi ALDE, partidele care formează noul guvern, au majorat salariile cu 20% în administraţia locală, au crescut salariul minim pe economie la 1.450 de lei (din mai 2012, de când au preluat puterea, salariul minim s-a dublat), au crescut punctul de pensie cu 9%, au majorat salariile artiştilor cu 50%, au dublat bursele studenţilor, au majorat salariile în sistemul medical şi de învăţământ (în toamna lui 2016). În joc sunt câteva miliarde de lei.
Toate intenţiile şi poziţionarea noului guvern arată dorinţa de întărire a administraţiei locale, ca forţă în zona lor de putere şi ca bani pe care îi vor lua de la Palatul Victoria.
Prin creşterile salariale operate deja la stat, plus intenţiile din legea salarizării unice, anunţate de ministrul Olguţa Vasilescu, PSD efectiv „naţionealizează” forţa de muncă.
Toată lumea deja doreşte şi va dori să lucreze la stat, pentru că salariile sunt mai mari decât în sectorul privat românesc.
La un salariu mediu de aproape 2.100 de lei în 2016, în sectorul bugetar salariul mediu era de 2.300 de lei, în companiile private româneşti de 1.300-1.500 de lei, dacă nu chiar mai jos, iar în companiile de stat, la fel ca în multinaţionale, de 2.500-2.600 de lei.
De ce ar vrea cineva să lucreze în sectorul privat românesc?
Ca să te angajezi la stat, în sectorul bugetar şi la companiile de stat, trebuie să plăteşti. În ultimii ani, acest fenomen se întâmplă şi în sectorul multinaţionalelor.
Ca retorică şi în programul de guvernare, PSD vrea să încurajeze ponderea sectorului privat românesc în economie, pentru ca România să nu mai depindă de multinaţionale, dar în realitate majorează salariile în sectorul bugetar şi în companiile de stat, drenând, astfel, forţa de muncă spre această zonă.
Efectiv, este o „naţionalizare” a forţei de muncă, pentru că în condiţiile lipsei acute de personal în România nu mai rămâne nimic disponibil pentru firmele private româneşti.
Pe de altă parte, firmele private româneşti angajează cei mai mulţi oameni din economie, 2,5 milioane şi plătesc cele mai multe taxe şi impozite la bugetul de stat.
În multinaţionale lucrează 1,2 milioane, în companiile de stat 300.000, iar în sectorul bugetar 1,2 milioane.
Crearea Fondului Suveran nu înseamnă altceva decât adunarea companiilor de stat într-o super companie de stat, unde managementul şi gestiunea banilor vor fi privatizate, modelul ideal practicat de PSD (PDSR) în anii ’90, până la apariţia investitorilor străini şi începerea efectiv a proceselor de privatizare.
În administraţia locală, cei care sunt conducători, deşi lucrează la stat, sunt pur şi simplu cei mai capitalişti dintre capitalişti, tăindu-şi partea leului din orice ban trecut pe la ei. Dar din păcate nu lasă nimic în urmă, deşi beneficiază de miliarde şi miliarde de euro în fiecare an, în 30 de judeţe este pur şi simplu pământ pârjolit din punct de vedere al businessului.
Şi PDL-ul a avut acest model, dar era puţin mai restrâns, la el având acces un număr mai redus de oameni.
În sectorul medical, ca un exemplu, liderii medicali sunt cei mai capitalişti dintre capitalişti şi de aceea nimeni nu vrea să schimbe nimic, ci banii din bugetul de stat să fie din ce în ce mai mulţi, pe care ei să-i administreze şi controleze.
ALDE, avându-l în frunte pe Călin Popescu Tăriceanu, încurajează acest model al PSD-ului, având un istoric în acest sens.
Deşi premier liberal, în perioada 2004-2008, Tăriceanu a „administrat” în sectorul de stat o creştere a numărului de angajaţi de peste 300.000 de oameni, mai bine plătiţi decât în sectorul privat.
PSD nu are efectiv un model de creştere a clasei de mijloc pentru că nu acolo este electoratul lui. PSD se bazează pe administraţia locală, pe bugetari şi pe câteva sute de mii din sectorul privat sau al multinaţionalelor cărora le-a crescut salariul prin creşterea salariului minim pe economie.
De altfel, niciun partid nu se bazează pe clasa de mijloc pentru că nu vine la vot.
În aceste condiţii, România se va sud-americaniza şi birocratiza şi mai mult din punct de economic şi politic.
Exact ca Brazilia, spre exemplu.
Până la urmă, şi acesta este un model economic şi politic, dacă ne uităm la deceniul de prosperitate al Braziliei, unde pe vremea unui sindicalist, au înflorit afacerile.
