Eveniment

Ce spun analiştii de la Wood & Company despre guvernul de coaliţie al României: Planul se concentrează prea mult asupra cheltuielilor suplimentare şi reformelor de reglementare şi prea puţin asupra productivităţii

Nicolae Ciucă, noul prim-ministru al României

Nicolae Ciucă, noul prim-ministru al României

Autor: Eduard Ivanovici

26.11.2021, 12:14 122

Societatea de brokeraj Wood & Company a publicat astăzi document prin care analizează planul guvernului PSD-PNL-UDMR pentru 2021-2024.

„Per total documentul vine într-o notă constructivă, de vreme ce în ultimele săptămâni am fost îngrijoraţi de unele articole din presă care au menţionat o potenţială renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, reiese din analiză.

Totuşi, la polul opus, majoritatea planului se concentrează pe cheltuieli suplimentare şi reforme de reglementare, în loc să îmbunătăţească gradul de productivitate al ţării, spun analiştii societăţii. Chiar dacă documentul precizează că implementarea programei trebuie să fie în linie cu deficitul şi obiectivele asumate prin PNRR, decizia aduce noi riscuri în ceea ce priveşte prognozele privind deficitul în raport cu produsul intern brut (PIB), estimat în prezent la 7,5% în 2021, 6,5% în 2022, respectiv 5,8% în 2023.

„Aceste riscuri vor intra din nou în centrul atenţiei în 2022 şi, din punctul nostru de vedere, în contextul în care PNRR-ul condiţionează consolidarea bugetară şi Pactul de stabilitate şi creştere (SGP), vor fi reintegrate în estimările pentru 2023.”

Totodată, analiza Wood & Company face referire la contribuţiile pentru fondurile de pensii Pilon II, care ar putea să crească de la 3,75% în prezent la 4,75% în 2024, ceea ce ar stimula cererea de cumpărare de capital local.

 

Ce mai reiese din analiză:

 
  • Listarea Hidroelectrica nu este inclusă în programă, însă operaţiunea se găseşte în reformele din PNRR. Wood & Company crede că listarea ar putea avea loc, dar s-ar putea întâmpla în condiţiile în care Fondul Proprietatea şi-ar vinde participaţia (de 20% -- n.r.) , în locul statului român (80%);
 
  • Având în vedere noul mediu politic şi actuala criză energetică, guvernul ar putea fi reticent cu privire la aprobarea listării. Situaţia va deveni mai clară după ce se vor fi încheiat discuţiile dintre FP şi guvern;
 
  • Raportul dintre datorii şi PIB s-ar putea încadra sub pragul de 50% anul acesta, susţinut o creştere puternică a PIB-ului nominal, şi ar rămâne la un nivel similar în anii următori;
 
  • Părţile optimiste ale planului vin din reducerea economiei informale, combaterea evaziunii fiscale şi regimul de reţinere la sursă. Totuşi, măsurile nu sunt în linie cu o reducere semnificativă a deficitului;
 
  • În ceea ce priveşte implementarea PNRR-ului, deşi o consolidare fiscală înceată (sau întreruptă) constituie în mod clar o problemă, Planul de stabilitate şi creştere nu ar genera temeri privind estimările pentru 2023-2024.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO