Eveniment

Ce spune Alexandra Căpitănescu după performanţa istorică de la Eurovision: Mă bucur că ne-am clasat pe locul trei şi că am fost locul doi la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune în anii trecuţi, câştigătorii inimilor

Ce spune Alexandra Căpitănescu după performanţa...

Autor: Mediafax

17.05.2026, 17:47 111

Alexandra Căpitănescu şi delegaţia României la Eurovision s-au întors, duminică, în ţară pe Aeroportul Otopeni după ce artista s-a clasat pe locul trei în finala concursului desfăşurat la Viena.

„A fost o experienţă extraordinar de frumoasă, dar şi foarte grea. Mă bucur că ne-am clasat pe locul trei şi că am fost locul doi la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune în anii trecuţi, câştigătorii inimilor”, a declarat Alexandra Căpitănescu, la revenirea în ţară.

Alexandra Căpitănescu a spus că, dincolo de punctajele acordate de jurii, cel mai important pentru ea a fost sprijinul publicului.

Te-ar putea interesa și:

„Cred că asta este mult mai important decât nişte note acordate. În general, e foarte subiectivă sau obiectivă treaba asta cu dat note muzicii şi artei, dar eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul şi cred că publicul mereu are dreptate. Intuiţia publicului e cea mai puternică”, a afirmat artista.

Ea a vorbit şi despre importanţa echipei, spunând că performanţa de la Eurovision nu ar fi fost posibilă fără oamenii care au lucrat alături de ea.

„Singură n-aş fi putut să fac asta. De fapt, n-am fi reuşit să facem performanţa asta. Ca un sfat pentru viitorii participanţi de la Eurovision, dragilor, aveţi nevoie de o echipă, aveţi nevoie de oameni în care să vă puneţi toată încrederea, fiindcă singur e foarte, foarte greu”, a spus Alexandra Căpitănescu.

„România a demonstrat în momentul de faţă că poate fi un popor unit, un popor care îşi sprijină talentele. Mulţumim industriei muzicale şi artiştilor care ne-au sprijinit”, a mai spus artista.

Reprezentanta României a concurat cu piesa „Choke Me” şi a obţinut 296 de puncte. România a fost devansată de Bulgaria, care a câştigat competiţia, şi de Israel, aflat pe locul al doilea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Cei mai mari jucători, 16 iunie, ora 09:00

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2380
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5124
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.0600