• Leu / EUR4.9209
  • Leu / GBP5.6037
  • Leu / USD4.5755
Eveniment

Ce a spus la ZF Live Mihai Constantinescu, cel care a stat în spatele concertului de la Ateneu, unde pentru prima dată s-au reunit instrumentişti din toate ţările europene, o iniţiativă a României. Au fost instrumentişti care nu s-au văzut niciodată. Ce rol a avut Sevil Shhaideh? VIDEO

Autor: Alexandra Cepăreanu

11.01.2019, 15:01 855

Preluarea preşedinţiei Uniunii Europene de către România a fost marcată de un concert al Orchestrei Uniunii Europene, formată din instrumentişti angajaţi în cele mai importante orchestre europene, care au reuşit să ofere un concert închegat, deşi nu se cunoşteau dinainte, a spus Mihai Constantinescu, manager Artemix. Concertul a avut loc la Ateneul Român, iar de organizarea lui s-a ocupat Sevil Shhaideh, consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

„A fost incredibil, instrumentiştii vor să mai facă proiecte împreună, să se întâlnească, au spus că aşa ceva nu li s-a întâmplat până acum. Au fost trei repetiţii înainte. Instrumentiştii nu se cunoşteau între ei, dar au venit atât de doritori să cânte împreună încât totul a părut închegat. Au fost câte trei din fiecare ţară a Uniunii Europene, au venit de la Concertgebouw, orchestra naţională a Franţei, Berlina Radio, Budapest Festival, orchestra daneză, orchestra din Bruxelles”, a spus Mihai Constantinescu, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

El a adăugat că în ultima perioadă Sevil Shhaideh a preluat coordonarea evenimentului, organizat la iniţiativa României, lucru care a reprezentat un avantaj, deoarece au fost chemaţi la masa discuţiei toate instituţiile care trebuiau să se implice în organziarea spectacolului.

„În ultima perioadă coordonarea a fost făcută de Sevil Shhaideh. Practic a preluat greul din toată această organizare şi acest lucru, din punctul nostru de vedere, ne-a avantajat foarte mult pentru că practic au fost chemaţi la masa discuţiei toţi factorii care trebuia să fie implicaţi, adică SPP, protocol, ministere, fiecare a venit cu o anumită contribuţie în această organziare. Sevil Shhaideh a fost foarte înţelegătoare şi a acceptat absolut toate lucrurile profesioniste pe care le-a spus fiecare.”

Mihai Constantiescu a spus că instrumentiştii au fost încântanţi de rezultatul concertului pe care l-au susţinut împreună şi vor să mai facă parte din astfel de proiecte. „ Discuţia a fost la un moment dat ca această orchestră să fie preluată de fiecare ţară a Uniunii Europene când preiau preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Sper ca ecoul acesta să meargă mai departe şi să ajungă şi la politicieni.”

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9209
Diferență: -0,0203
Ieri: 4.9219
Azi: 4.5755
Diferență: -0,578
Ieri: 4.6021
Azi: 5.6037
Diferență: -0,2545
Ieri: 5.6180
Azi: 4.9434
Diferență: -0,3206
Ieri: 4.9593