Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri seara că Guvernul a decretat stare de alertă la nivel naţional pe întreg parcursul lunii august.
„Am declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică din cauza secetei şi a debitelor scăzute atât pe râuri, cât şi, mai ales, pe fluviul Dunărea.”
Pentru moment, prioritatea Executivului este menţinerea în stare de funcţionare a Reactorului 2 de la Cernavodă, după ce primul reactor a fost deconectat de la reţea în urmă cu câteva zile.
„Este foarte important să menţinem în funcţiune Grupul 2 de la Cernavodă. Am alocat suma de 7 milioane de lei către Ministerul Transporturilor, prin Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, în vederea executării unor lucrări în zona aducţiunii dinspre Cernavodă, pentru a menţine, chiar şi în condiţiile scăderii debitului Dunării, nivelul apei relativ constant”.
Pentru a suplini deficitul de energie electrică, România va apela la ajutorul Ucrainei.
„Astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, care deţine şi portofoliul energiei, pentru a ne susţine în perioada următoare cu producţia din una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. În acest sens, Transelectrica şi Nuclearelectrica vor purta discuţii în aceste zile pentru un ajutor de urgenţă din partea Ucrainei în orele de seară”.
Ce a mai spus premierul:
Avem o scădere la mai puţin de jumătate a debitului Dunării faţă de valorile normale din această perioadă. În loc de peste 4.000 de metri cubi pe secundă, suntem la 1.600 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea de scădere în zilele următoare cu încă 100 de metri cubi pe secundă, astfel încât vom ajunge la valori-limită ale debitului apelor Dunării.
Nivelul apei în zona de aducţiune a Centralei Nucleare de la Cernavodă a scăzut. Am fost puşi în situaţia ca, în zilele trecute, să oprim un prim grup. Deci ne-am redus capacitatea de producţie pe nuclear la jumătate şi, pe fondul tendinţei de scădere din zilele următoare, există un risc destul de mare să închidem şi al doilea grup. Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producţia de energie electrică la nivel naţional, o producţie foarte importantă, pentru că este o producţie în bandă, inclusiv în orele de seară, când consumul creşte foarte mult.
De asemenea, ca urmare a reducerii debitelor şi pe râuri, avem o capacitate limitată de a creşte producţia în hidrocentrale, putând să depăşim cu puţin peste 1.000 MWh pe zi.
În această situaţie, faţă de un consum normal de peste 7.000 MWh, suntem în situaţia ca, în orele de seară, să importăm în prezent aproximativ 1.700 MWh.
Dacă s-ar opri şi al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 MWh producţie în minus. Astfel, ar trebui să importăm peste 2.500 MWh pentru a avea sistemul energetic echilibrat.
În plan intern, toate capacităţile pe care le avem în producţie au primit recomandarea să funcţioneze la capacitate maximă.
ANRE şi Transelectrica au autorizat şi vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgenţă, toate capacităţile care sunt finalizate şi se află în faza de obţinere a autorizaţiilor de exploatare, pentru a intra imediat în producţie.
S-au autorizat peste 400 MWh în aceste zile, dintre care o treime reprezintă capacităţi de stocare.