Eveniment

Statistică: În primele şase luni din 2020, numărul deceselor a fost mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut

Statistică: În primele şase luni din 2020, numărul deceselor a fost mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut

Autor: Ramona Cornea

10.08.2020, 15:06 3951

În primele şase luni din 2020, numărul deceselor a fost cu 5.765 mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2019, conform calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în primele şase luni din 2020 numărul persoanelor decedate a fost de 130.776, iar în primele şase luni din anul trecut a fost de 136.541.

În primele şase luni din 2020, cel mai mare număr al deceselor a fost înregistrat în luna ianuarie (23.352 de decese), urmată de martie (22.591) şi aprilie (21.812). În aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul deceselor a înregistrat cele mai mari valori în ianuarie (27.338), martie (23.665) şi februarie (22.357).

În 2020, numărul deceselor l-a depăşit pe cel din anul precedent în aprilie, când au fost cu 474 mai multe decese, şi în iunie când numărul deceselor l-a depăşit cu 544 pe cel din iunie 2019.

În perioada martie – iunie, după debutul pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României, cumulat, au fost 85.725 de decese, pe când în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost 86.796 de persoane decedate.  

La nivelul lunii iunie, ultima pentru care există date disponibile la INS, numărul deceselor înregistrate în luna iunie 2020 a fost de 21.073, cu 824 decese mai multe decât în luna mai a acestui an şi cu 544 mai mare decât în aceeaşi lună a anului trecut.

În luna iunie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 70 ani, (8.718 decese, 41,4% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi mai mult, circa 5.014 decese, 23,8%, la persoanele de 70-79 ani), 4.217 decese (20,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

Sporul natural s-a menţinut negativ în luna iunie 2020 când persoanele decedate au fost cu 6.287 mai multe faţă de născuţii-vii, conform INS. Sporul natural negativ s-a accentuat în luna iunie 2020 decât cel din luna iunie 2019 (-6.287 persoane în luna iunie 2020, faţă de -4480 persoane în luna iunie 2019).

 
 
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO