• Leu / EUR4.7231
  • Leu / GBP5.2496
  • Leu / USD4.2103
Eveniment

Statul a reluat angajările. În martie, numărul de bugetari a crescut cu 1.200 de persoane. Administraţia publică, principalul beneficiar

Statul a reluat angajările. În martie, numărul de bugetari a crescut cu 1.200 de persoane. Administraţia publică, principalul beneficiar

Autor: Adelina Mihai

2 mai 2014 381

Numărul de angajaţi din sectorul bugetar a ajuns la finalul lunii martie la 1,18 milioane de persoane, în creştere cu 1.200 de salariaţi faţă de luna februarie, potrivit datelor publicate pe portalul mbuget.gov.ro, fondat de ministrul bugetului, Liviu Voinea.

Cele mai multe angajări au fost făcute în administraţia publică centrală, în cadrul universităţilor de stat (unde s-au înregistrat cu 1.231 de posturi în plus faţă de luna februarie), în Ministerul Fondurilor Europene (Ă 187 de posturi în plus, probabil ca urmare a transferurilor de angajaţi ai autorităţilor de management preluate din martie de minister, respectiv AMPOSDRU şi AMPOSCCE) şi în Ministerul Justiţiei (Ă 111 persoane). În administraţia locală însă numărul total de angajaţi bugetari a scăzut cu 400 de persoane, până la 669.000 de salariaţi.

Din mai 2012, când a luat puterea, şi până în prezent, guvernul Ponta a făcut 12.000 de reduceri de personal în sistemul bugetar, ajustările fiind mai mult o urmare a numeroaselor reorganizări decât un proces de restructurare asumat.

Chiar dacă în guvernul condus de premierul Emil Boc re­struc­turarea realizată în perioada 2009 – mai 2012 a însemnat un minus de mai bine de 200.000 de posturi în sistem, nici în cazul acesta nu a fost vorba de un proces de restructurare real. Pe vremea lui Boc, scăderea cu 15% a numărului de angajaţi bugetari a fost de fapt o consecinţă a blocării angajărilor (prin aplicarea regulii o angajare la 7 plecări, la care s-a renunţat în toamna trecută). Specialiştii spun că, în­tr-adevăr, îngheţarea par­ţială a angajărilor poate aduce economii pe termen scurt, însă nu conduce la o eficientizare a sistemului.

În paralel, în anii de criză, mediul privat a pierdut peste 500.000 de salariaţi, pentru că firmele au fost nevoite să concedieze oameni pentru reducerea de costuri, din care piaţa muncii a recuperat mai puţin de jumătate, din cauza prudenţei sporite a companiilor.

Bugetarii reprezintă mai mult de un sfert din numărul total al salariaţilor, având în vedere că la finele anului trecut numărul total de angajaţi din economie a fost de 4,328 de milioane de persoane. Statul cheltuie anual cu salariile bugetarilor circa 10 mld. euro.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7231
Diferență: -0,2408
Ieri: 4.7315
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2103
Azi: 5.2496
Diferență: 0,2578
Ieri: 5.2727
Azi: 4.2861
Diferență: 0,4641
Ieri: 4.2800