Eveniment

Statul acopera 70% din cheltuielile pentru irigat, dar subventioneaza doar 35% din necesar

14.05.2009, 19:59 98

Fermierii, reuniti in 408 organizatii ale utilizatorilor de apa care detin circa un milion de hectare, sunt subventionati de stat pentru reparatiile si intretinerea sistemului de irigat care acopera 70% din cheltuieli, pana in prezent fiind contractate doar 500.000 de hectare.

Agricultorii spun ca ideal ar fi sa se irige 1,5 mil. ha din cele 9,4 mil. ha de teren agricol din Romania, dar pentru moment, tinand cont de banii disponibili, plafonul maxim este de 35% din acesta suprafata. Inainte de ‘89 in Romania circa 3 mil. ha aveau potential irigabil si peste 2 mil. ha se irigau efectiv.
De irigat efectiv nimeni nu stie cat se va iriga anul acesta, pentru ca fermierii asteapta precipitatiile inainte sa apeleze la organizatii, dar specialistii cred ca suprafata va creste. „Din iunie incep irigatiile pentru culturile de toamna (porumb, floarea-soarelui, mazare), ceea ce inseamna ca suprafata contractata pentru irigat va ajunge la 800.000-900.000 ha", a declarat Viorel Nica, presedintele Ligii Organizatiilor Utilizatorilor de Apa.
Are insa statul bani pentru o asemenea solicitare? „Pentru intretinere, reparatii si paza, bugetul destinat irigatiilor este de 100 mil. lei (circa 24 mil. euro, calculate la cursul de schimb actual)", spune Alexandru Radulescu, director in cadrul Agentiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare(ANIF). Asta inseamna ca mai mult de 500.000 ha nu vor putea primi ajutor de la stat, daca luam in calcul subventia de 140 lei/ha (33,4 euro/ha) pentru intretinerea si reparatia sistemelor si 30 lei/ha (7 euro/ha) pentru paza.
Alti 50 mil. lei (12 mil. euro) sunt alocati pentru energia electrica necesara pomparii apei de irigat si pentru livrarea cu apa.
„Organizatiile incheie contracte cu ANIF si, pentru a beneficia de subventie, achita 20% din valoarea lucrarilor de reparatii si 10% din valoarea tarifului de livrare a apei. Diferenta de 80% din tariful anual si 90% din tariful de livrare este asigurata din subventie, in limita a 700 lei/ha", explica Aurel Zamfir, directorul sucursalei teritoriale Moldova de Sud a ANIF.
Stefan Poienaru, administratorul Agrofam Holding din Fetesti, si-a inclus terenul pe care il detine intr-una din organizatiile utilizatorilor de apa, iar in prezent mai contribuie doar cu 30% la cheltuielile pentru irigat. „In organizatie suntem 5-6 fermieri, cu 12.000 ha de teren agricol si primim subventii de la stat care acopera 70% din cheltuieli. Este un sprijin solid, iar situatia de acum nu se compara cu cea in care as fi fost nevoit sa-mi acopar singur cheltuielile", spune Poienaru.
In prezent au fost irigate 14.000 ha de teren, din cele 500.000 ha pregatite pentru aceasta operatiune. Recent, Guvernul a fost anuntat ca anul acesta culturile vor fi afectate de seceta, ducand productia cu pana la 30% mai jos fata de anul trecut daca apa din sol obtinuta in urma precipitatiilor nu va fi completata prin irigatii. In 2008, chiar daca au fost contractate 400.000 ha de teren agricol,
s-au irigat efectiv 200.000 ha, 140.000 ha cultivate cu grau fiind ajutate de precipitatii.
 
Pe urma banilor
  • 140 lei/ha (33,4 euro/ha) este subventia pentru intretinerea si reparatia sistemelor de irigat;
  • 30 lei/ha (7 euro/ha) acorda statul pentru paza sistemelor de irigat;
  • Banii ajung doar pentru udarea a 500.000 de hectare dintr-un necesar de 1,5 mil. hectare din cele 9,4 mil. ha de teren agricol din Romania;
  • Inainte de ‘90 erau irigate 2 mil. hectare de teren.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO