Într-o nouă intervenţia publică pe tema preţurilor la energie, Bogdan Ivan, ministrul energiei, a explicat că mecanisme „complexe, fine” vor fi aplicate în folosul românilor în scopul reducerii facturilor care au explodat în iulie, dar că aceste mecanisme relativ greu de înţeles îşi vor produce efectul în circa doi ani de zile, deşi termenul avansat anterior era de un an de zile.
Contextul este relativ simplu. Timp de trei ani de zile, preţul energiei din facturile românilor a fost plafonat ca măsură de protecţie faţă de scumpirile masive determinate de războiul din Ucraina. În iulie, schema de plafonare-compensare a fost eliminată, iar preţul din factură reflectă condiţiile de piaţă. Deja, pentru circa 4 milioane de români cu venituri mici a fost instituită o schemă de sprijin prin intermediul unui voucher de 50 de lei pentru a diminua acest şoc al scumpirilor.
Dar care este de fapt preţul pieţei şi cine îl dă? Statul român, cel care acum caută mecanisme fine pentru scăderea facturilor în doi ani de zile, prin companiile sale este cel mai mare producător de energie local, cu o pondere de circa 70% în producţia totală de energie. Din factură, 52% este preţul energiei, iar 25% sunt tarifele de transport şi distribuţie. Restul merg tot la stat sub formă de TVA, mărită şi ea de la 1 iulie, sau accize. Dintre companiile de stat, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie local, o maşinărie de făcut bani, cu active deja amortizate. Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia completează podiumul, toate de stat.
