♦ „Munca la negru rămâne o realitate vizibilă în piaţa muncii şi se consideră în general că reprezintă între 50 şi 60% din economia informală a României“ ♦ „Folosind exemplul de 1.000 lei salariu în mână, adică un brut de 1.763 lei, calculul total este de 762 lei sarcină fiscală pierdută lunar pentru fiecare persoană, adică peste 9.000 lei anual“ ♦ „Sectoarele vulnerabile sunt construcţiile, agricultura, comerţul, industria prelucrătoare — frecvent asociate cu muncă sezonieră sau nedeclarată“.
Zugravul fără factură, profesorul de meditaţii care nu oferă chitanţă, dentistul care lucrează „la bloc“, instalatorul „pe persoană fizică“, coafeza care nu eliberează bon, spălătoria auto unde plata se face doar cash, toate sunt piese dintr-un sistem paralel tolerat de autorităţi şi adesea acceptat de societate.
Munca la negru şi serviciile nefiscalizate sunt omniprezente în România şi creează anual pierderi uriaşe pentru bugetul public. Pentru fiecare 1.000 de lei plătiţi „la negru“, statul român pierde circa 700 de lei. În ciuda impactului economic clar, meseriile care funcţionează la limita sau în afara legalităţii nu apar nicăieri în programul de guvernare sau în măsurile fiscale propuse de guvern în ultima perioadă.
„Munca nedeclarată este un fenomen complex, despre care statul român nu comunică regulat. De aici înţelegem că acceptă şi tolerează sistemul. Din diverse date şi rapoarte, înţelegem că în România economia informală, inclusiv munca la negru, a reprezentat în 2023 în mod optimist 13% din PIB şi pesimist, circa 29% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Munca la negru sau la gri, o formulă în care se fiscalizează parţial, de exemplu pe salariul minim pe economie, rămâne o realitate vizibilă în piaţa muncii şi se consideră în general că reprezintă între 50 şi 60% din economia informală a României“, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanţă în resurse umane BPI România.
Munca nefiscalizată este prezentă cu precădere în anumite sectoare ale economiei, precum agricultură, construcţii, HoReCa, servicii pentru persoane – îngrijire, înfrumuseţare, industria meditaţiilor, şi mai degrabă în mediul antreprenorial, susţine Raluca Pârvu.
„În general, este vorba de munca slab calificată, unde salariatul nu are altă opţiune sau în servicii, atunci când persoana îşi vinde propriile prestaţii. Companiile mari, româneşti sau străine, sunt mult mai vizibile şi nu mai pot justifica un asemenea sistem, decât dacă se bucură cumva de complicităţi printre autorităţile de control. ITM publică periodic rapoarte de control care arată şi ponderea muncii la negru, dar se efectuează mult prea puţine controale comparativ cu ponderea acestui fenomen în economie“, adaugă ea.
Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers, spune că în 2023, estimările AmCham indicau aproximativ 1,4 milioane de persoane care muncesc nedeclarat, ceea ce reprezenta circa 25% din totalul angajaţilor cu normă întreagă, adică 5,1 milioane.
Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers, spune că în 2023, estimările AmCham indicau aproximativ 1,4 milioane de persoane care muncesc nedeclarat, ceea ce reprezenta circa 25% din totalul angajaţilor cu normă întreagă, adică 5,1 milioane.
„Economişti precum Ionuţ Dumitru indicau un număr mai mare, de 1,9–2 milioane de persoane care activează la negru, în special în comerţ, industria prelucrătoare, construcţii şi agricultură. Un studiu BNS din aprilie 2025 estima că prin integrarea în legalitate a acestor lucrători nedeclaraţi, numărul de salariaţi ar putea creşte cu 30%, adică la peste 7,4 milioane persoane, şi că bugetul ar câştiga 18,7 miliarde lei anual“, a detaliat ea pentru ZF.
În general, rata ocupării a stagnat la aproximativ 63% în 2023, cu tendinţă uşor descendentă în 2024–2025. Numărul angajaţilor cu două contracte a crescut semnificativ până la peste 1 milion în 2025, ceea ce indică tentă spre flexibilizare informală a muncii, a mai punctat Sorina Faier.
„Sectoarele vulnerabile sunt construcţiile, agricultura, comerţul, industria prelucrătoare — frecvent asociate cu muncă sezonieră sau nedeclarată. Alte sectoare cu risc ridicat sunt HoReCa, curăţenie, îngrijire personală, servicii domestice — asemănător estimărilor UE. Meseriile cele mai expuse sunt cele de muncitori necalificaţi în construcţii şi agricultură, lucrători sezonieri, personal HoReCa (ospătari, bucătari), îngrijitori/bonă fără contract, zilieri şi lucrători ocazionali“, adaugă ea.
Cât pierde statul român din cauza muncii la negru?
Pentru fiecare 1.000 de lei plătiţi „la negru“, pierderea statului este de peste 700 de lei, iar pierderile nu se văd doar în buzunarele statului, ci şi în viaţa angajaţilor, atunci când vine vorba despre îngrijirea medicală şi despre pensii.
„Pe termen scurt, sunt evidente pierderile directe – pe acestea le înţelegem cu uşurinţă. Dacă angajaţii lucrează fără forme legale, statul nu colectează nici impozitul pe venit, nici contribuţiile sociale, iar angajatorul evită contribuţia la asigurări de muncă. Folosind exemplul de 1.000 lei salariu în mână, adică un brut de 1.763 lei, calculul total este de 762 lei sarcină fiscală pierdută lunar pentru fiecare persoană, adică peste 9.000 lei anual“, a explicat Raluca Pârvu.
Angajatul primeşte un salariu mai mare decât dacă avea contract de muncă, dar este foarte vulnerabil pe piaţa muncii, nu este nici asigurat medical şi nici nu are o protecţie socială pentru şomaj, şi nici nu cotizează pentru pensie, susţine ea.
„Există şi pierderi indirecte, mai greu de înţeles şi de calculat. Deşi nu cotizează la sistemul de sănătate, persoanele care lucrează la negru pot beneficia de servicii medicale gratuite (în urgenţă sau pe asigurarea altei rude), fără să fi contribuit. Acestea sunt costuri nete pentru CNAS şi o pierdere pentru statul român. Din păcate, CNAS nu comunică public, cu date certe, despre amploarea acestei pierderi. În egală măsură, sistemul de pensii este văduvit pentru că statul oferă o pensie minimă garantată, suportată de buget. Valoarea acestei pensii este de 1.281 lei lunar“, a punctat Raluca Pârvu.
La nivel macro, există pierderi semnificative şi din colectarea de TVA, având în vedere că pentru munca la negru nu se poate oferi bon fiscal.
„Suntem cu toţii martorii sistemului când angajăm un instalator, un zugrav, o bonă, când mergem la coafor sau la restaurant şi nu se oferă bon fiscal. Întreaga societate tolerează şi întreţine sistemul de fapt“, a concluzionat Raluca Pârvu.
Sorina Faier citează un studiu care estima pierderi de peste 2,7 miliarde?euro pe an (circa?13 miliarde lei) din necolectarea impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale.
„Conform analizei BNS, legalizarea muncii nedeclarate ar fi adus statului 18,7 miliarde lei pe an. În 2025, bugetul pierde anual zeci de miliarde de lei, iar economia subterană rămâne un obstacol major în colectarea veniturilor publice. Fenomenul nu este uniform geografic; regiunile cu ocupare redusă sunt mai vulnerabile la acest tip de muncă nedeclarată. Fenomenul muncii la negru continuă să fie extins în 2024-2025, afectând milioane de români—în special în sectoare precum construcţii, agricultură, comerţ şi HoReCa. Statul suportă pierderi financiare semnificative din taxe şi contribuţii, în timp ce lucrătorii rămân fără protecţie socială legală“, detaliază ea.
Cele mai expuse meserii la munca „la negru“ şi „la gri“:
► Muncitori necalificaţi în construcţii
► Muncitori necalificaţi în agricultură
► Lucrători sezonieri
► Personal HoReCa (ospătari, bucătari)
► Îngrijitori/bonă
► Angajaţii din îngrijire, înfrumuseţare
► Industria meditaţiilor
