Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), singurul producător de apă-grea din Europa, aflată în insolvenţă din septembrie 2013, va rămâne la sfârşitul acestei luni fără principalul client, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Din perspectiva statului, această decizie ar trebui să însemne oprirea producţiei de apă-grea, utilizată în producerea energiei electrice în reactoarele nucleare ale centralei din Cernavodă. Administratorul judiciar al RAAN, firma Tudor şi Asociaţii, spune însă că nici vorbă de aşa ceva.
„Statul român prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (MEIMMMA) a notificat administratorul judiciar al RAAN asupra faptului că nu se va mai achiziţiona la rezerva de stat apă-grea, cu excepţia celei produse până la 30 iunie 2015“, potrivit informaţiilor transmise de minister la solicitarea Ziarului Financiar.
RAAN este singurul producător din România şi din Europa de apă-grea. În lume, principalii producători de apă-grea sunt în Canada, Argentina şi India. Regia nu vindea apă-grea doar către Nuclearelectrica sau ANRSPS, ci şi către beneficiari din Coreea, China, Germania, SUA. Compania a mai vândut cantităţi mici şi către firme din România, precum ICSI Râmnicu Vâlcea, ITIM Cluj-Napoca sau Biotehnos Bucureşti. Regia produce apă-grea pentru producţia electricităţii în reactoarele nucleare ale centralei de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, precum şi electricitate pe bază de cărbune şi energie termică pentru reţeaua centralizată de termoficare a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Potrivit unui proiect de OUG postat pe site-ul Ministerului Energiei, stocurile de apă-grea au ajuns la nivelul maxim, iar ANRSPS nu va mai prelua la rezerva de stat ale cantităţi, „cu consecinţa reducerii activităţii ca urmare a opririi controlate şi în siguranţă a activităţii de producere de apă- grea şi implicit a personalului regiei“.
Ministerul Energiei precizează că decizia de oprire controlată şi în condiţii de siguranţă a producţiei de apă-grea aparţine exclusiv conducerii operatorului economic, respectiv administratorul judiciar şi creditorii RAAN.
Administratorul judiciar al RAAN, firma Tudor şi Asociaţii, precizează că, luând în calcul faptul că planul de reorganizare a Regiei prevede continuare activităţii după 30 iunie, „cel puţin din punctul nostru de vedere nu poate fi vorba de o oprire a activităţii la 30 iunie 2015 şi de o disponibilizare în masă a angajaţilor RAAN.“
Înainte de data intrarea în insolvenţă RAAN avea aproape 2.700 de angajaţi. Numărul acestora este în prezent de circa 2.300.
Contactaţi de Ziarul Financiar, reprezentanţii producătorului de electricitate Nuclearelectrica, destinatarul celei mai mari părţi a apei grele produse de RAAN, afirmă că firma are asigurate cantităţile necesare funcţionării în condiţii optime atât a unităţilor 1 şi 2, cât şi a încâ nenăscutele reactoare 3 şi 4. De altfel, Nuclearelectrica a transferat anul trecut către ANRSPS toată cantitatea de apă grea pe care o cumpărase în perioada 2006-2011 pentru reactoarele 3 şi 4.
Din planul de reorganizare a RAAN reiese compania a produs până în prezent peste 2,8 milioane de tone de apă grea destinată producerii de electricitate în reactoarele centralei din Cernavodă. Din total, aproape 900.000 kilograme sunt destinate viitoarelor reactoare 3 şi 4, această cantitate fiind păstrată în custodia ANRSPS. RAAN a produs şi livrat deja peste 1 milioane de kilograme de apă grea pentru reactoarele 1 şi 2, aflate în funcţiune din 1996, respectiv 2007.
La preţul de vânzare a apei grele aprobat de Consiliul Concurenţei pentru anul trecut, de 2.146 lei pe kilogram, fără TVA, valoarea apei grele produse până acum de RAAN depăşeşte 6 mld. lei.
RAAN are în subordine patru sucursale, respectiv Romag Termo, Romag Prod, sucursala de Cercetări Nucleare Piteşti şi sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare. RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013 din cauză că nu şi-a mai putut plăti datoriile către stat şi furnizori. Compania avea la momentul intrării în insolvenţă datorii de 680 mil. lei, însă în perioada insolvenţei a mai acumulat datorii de peste 70 mil. lei.
Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu RAAN.