Eveniment

Statul scoate la privatizare Romaero cu proprietăţi de 175 milioane de euro

Statul scoate la privatizare Romaero cu proprietăţi de...

Autor: Adrian Cojocar

19.04.2013, 00:07 2057

Varujan Vosganian, ministrul economiei, a anunţat că statul se află în evaluări pentru a pregăti pentru privatizare Romaero Bucureşti (RORX), firmă specializată în lucrări de întreţinere şi reparaţii ale aeronavelor, care este una dintre ultimele companii de stat din sectorul aeronautic.

Compania, care este evaluată în prezent pe bursă la 17,6 mil. euro, deţine importante terenuri în Capitală, astfel că la finele anului trecut proprietăţile imobiliare ale Romaero erau evaluate la 175 mil. euro. Societatea a trecut pe pierdere anul trecut cu un rezultat negativ de 46,7 mil. lei (10,5 mil. euro) în ciuda faptului că şi-a majorat afacerile cu 15,9%, la 66,8 mil. lei (15 mil. euro).

Ultima dată când statul şi-a anunţat intenţia de a privatiza Romaero a fost la finele anului 2005, însă procedura a fost blocată câteva luni mai târziu din cauza unor datorii istorice ale companiei.

„Vrem să facem curăţenie în sectorul de stat (...) Avem o seamă de companii asupra cărora avem preocuparea de a le încredinţă sectorului privat precum Oltchim, Cupru Min unde se elaborează în aceste zile caietul de sarcini pentru a se vedea care este nivelul necesar de investiţii. Avem apoi câteva companii care se află în portofoliul OPSPI, cum ar fi Sanevit, Plafar, Şantierul Naval Mangalia sau IOR. În prezent suntem în proceduri înaintate la Sanevit şi Plafar, iar la Romaero suntem în evaluări pentru a o pregăti pentru privatizare“, a declarat Varujan Vosganian la bilanţul celor 100 de zile de mandat.

El a mai spus că în cazul Uzinei Mecanice Cugir, pachetul de acţiuni a fost deja vândut către o societate din grupul concernului german Daimler.

Ministrul spune că în cele trei luni de când a preluat mandatul a finalizat procesul de reorganizare a ministerului, ieri fiind sem­nată hotărârea de guvern privind funcţionarea Ministerului Economiei.

La categoria realizări Vosganian a mai trecut şi consultările cu mediul de afaceri care au ca scop realizarea unei strategii de reindustrializare.

„În ultimele săptămâni am avut întâlniri cu câteva sute de oameni de afaceri şi până la sfârşitul lunii mai urmează să avem întâlniri cu aproape 1.000 de oameni de afaceri din 25 de domenii industriale şi care ne vor furniza strategia de reindustrializare din perspectiva mediului de afaceri. Am avut discuţii cu investitori care doresc să vină în România, întâlniri cu investitori în străinătate.

Am felicitat astăzi noua asociaţie a investitorilor români, luni vom avea o întâlnire cu câţiva dintre membrii reprezentativi ai acesteia şi sper să avem o bună colaborare“, a mai spus Varujan Vosganian.

Ministrul a mai spus că a propus în consiliul de apărare suprem al ţării realizarea unui comitet inter-ministerial care în trei luni să ofere o misiune pentru industria de apărare.

„Noi avem câteva ţinte precise, una dintre ele fiind reducerea nivelului datoriilor companiilor din industria de apărare şi vom oferi Guvernului o formulă în acest sens mergând pe ideea că o mare parte din aceste datorii sunt rezultatul arieratelor ce provin din întârzierele de plată de la ministerele din România. Dorim o restructurare a patrimoniului prin oferirea către administraţia locală a unor terenuri pentru parcuri industriale şi alte destinaţii de natură productivă.

Am început reevaluarea portofoliului de comenzi şi deja am solicitat Ministerului Finanţelor să fie de acord cu angajarea a câteva sute de oameni pentru a lărgi activitatea industriei de apărare. Un alt obiectiv este stabilirea pe termen mediu şi lung a programelor de mentenanţă şi producţie care să fie finanţate prin Ministerul Apărării“, a mai spus Vosganian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO