Eveniment

Cum stau universităţile de pe piaţa locală în clasamentele globale: 13 universităţi din România sunt incluse în top 1.500 cele mai bune universităţi din lume. Cel mai bine clasate sunt Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, care sunt incluse în top 1.000 universităţi

Cum stau universităţile de pe piaţa locală în...

Autor: Ramona Cornea

10.06.2024, 16:20 346

Universitatea Babeş-Bolyai a evoluat de pe locurile 801-850 pe locurile 781-790 în ediţia din acest an a topului ♦ Universitatea din Bucureşti creşte de pe locurile 851-900 de anul trecut în intervalul 801-850 în noua ediţie a clasamentului ♦ Poziţiile ocupate de universităţile româneşti în clasamentul QS World University Rankings reflectă atât progresul, cât şi provocările cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior din România.

Un număr de 13 universităţi de pe piaţa locală apar în clasamentul QS World University 2025, unde sunt prezentate 1.500 cele mai bune universităţi din lume.

Cel mai bine clasate sunt Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, care sunt incluse în top 1.000 universităţi. Universitatea Babeş-Bolyai a evoluat de pe locurile 801-850 pe locurile 781-790 în ediţia din acest an a topului. Universitatea din Bucureşti creşte de pe locurile 851-900 de anul trecut în intervalul 801 - 850 în noua ediţie a clasamentului.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (UAIC) şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se află şi ele în clasament, în intervalul poziţiilor 1.201 - 1.400.

Poziţiile ocupate de universităţile româneşti în clasamentul QS World University Rankings reflectă atât progresul, cât şi provocările cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior din România. Aceste clasamente sunt un indicator important al calităţii educaţiei, al activităţii de cercetare şi al recunoaşterii internaţionale a instituţiilor de învăţământ superior.

Cele 13 universităţi incluse în clasament acoperă o gamă variată de specializări, de la ştiinţe umaniste şi sociale la inginerie şi tehnologie. Universităţile clasate sunt situate în principalele oraşe universitare din România (Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi), reflectând o distribuţie echilibrată a instituţiilor de top la nivel naţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro