Eveniment

Studenţii de la ASE faţă în faţă cu trei oameni din business-ul românesc, Iulian Stanciu: „Egalitatea de şansă nu înseamnă egalitatea de rezultat”, Radu Savopol: „Nu am o reţetă a succesului, dar rezultele nu se obţin aproape niciodată fără multă muncă”, Adrian Tănase: „Vreau ca bursa să facă parte din viaţa tuturor tinerilor”

foto: Silvia Iacob, Radu Savopol, Adrian Tănase, Dan Gabriel Dumitrescu, Iulian Stanciu, Cristian Hostiuc

foto: Silvia Iacob, Radu Savopol, Adrian Tănase, Dan Gabriel Dumitrescu, Iulian Stanciu, Cristian Hostiuc

Autor: Valeriu Dănilă

08.10.2024, 20:42 285

Trei nume de business-ul românesc, au stat faţă în faţă cu studenţii de la ASE – Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, la deschiderea anului universitar 2024, încercând să povestească despre experienţa lor profesională şi ce au făcut în carieră pentru a ajunge unde au ajuns. Aceştia au fost alături de Silvia Iacob, decanul Facultăţii de Economie Teoretică şi Aplicată, şi Dan Gabriel Dumitrescu prorector al ASE.

Iulian Stanciu, CEO al eMAG, grup cu o cifră de afaceri de peste 1,5 mld. de euro, i-a invitat pe studenţi să fie antreprenori pentru că „dezvoltarea societăţii şi a economiei se face prin iniţiativă privată. Asta înseamnă economie privată, antreprenoriat, capital”.

CEO-ul eMAG s-a referit şi la egalitatea de şanse despre care a spus: „Egalitatea de şanse înseamnă şanse egale la educaţie, sănătate, la începerea unei afaceri, oriunde te-ai afla. Egalitatea de rezultat se face prin redistribuiţie, prin taxarea celor care muncesc mai mult, au mai multă iniţiativă şi ajung să câştige mai mult. Redistribuţia demotivează, este populista şi omoară inovaţia. Cel mai bun exemplu de faliment al modelului redistribuirii este sistemul economic falimentar experimentat şi de Romania până acum 35 de ani”.

Radu Savopol, cel care a înfiinţat reţeaua de cafenele Five to Go, a explicat că „indiferent de calităţile sau defectele fiecăruia dintre voi, de temerile pe care poate le aveţi, de cursurile care vă vor plăcea mai mult sau mai puţin, ori de notele mai mici sau mai mari pe care le veţi obţine, atâta timp cât veţi aborda totul cu seriozitate, posibilităţile voastre vor fi nelimitate. Viitorul vi-l puteţi modela singuri, prin ceea ce alegeţi să faceţi zilnic, atât în cadrul facultăţii, cât şi în afara acesteia. Nu am o reţetă a succesului pe care să o împărtăşesc cu voi, dar vă pot spune că rezultatele nu se obţin aproape niciodată fără multă muncă şi fără dedicare. Este important să aveţi răbdare, să aveţi încredere în voi şi în ceea ce puteţi realiza, dar şi să ascultaţi şi să învăţaţi de la cei cu mai multă experienţă, inspiraţi fiind de sfaturile lor”.

Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti, a spus că îşi doreşte ca „Bursa să facă parte din viaţa tuturor tinerilor pentru că este obligatoriu să ne investim economiile în instrumente specifice pieţei de capital, indiferent de ce fel de "background" profesional avem”.

Decanul Facultăţii de Economie Teoretică şi Aplicată, prof. univ. dr. Silvia Iacob, le-a transmis studenţilor: „Înţelegând principiile economice, veţi fi mai bine pregătiţi să înţelegeţi lumea în care trăim şi să luaţi decizii informate. La Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, oferim instrumentele necesare pentru a analiza tendinţele economice globale şi a înţelege cum acestea influenţează viaţa noastră de zi cu zi. Pregătirea noastră nu se opreşte aici. Ştim că un economist de succes trebuie să fie nu doar un bun teoretician, ci şi un practician capabil să comunice eficient şi să se adapteze rapid la schimbările din mediul economic. De aceea, am dezvoltat o gamă variată de discipline, care vă vor ajuta să vă perfecţionaţi abilităţile de comunicare, negociere şi leadership. Veţi învăţa cum să construiţi relaţii solide cu partenerii de afaceri, cum să prezentaţi idei complexe într-o manieră convingătoare şi cum să vă afirmaţi ca lideri în organizaţii”.

Prorectorul Academiei de Studii Economie, Prof. univ. dr. Dan Gabriel Dumitrescu, le-a spus studenţilor despre importanţa implicării în „activităţi extracurriculare, voluntariat, stagii şi proiecte de practică. Acesta este modul în care veţi pune bazele unei cariere de succes şi veţi dezvolta abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a vă diferenţia în lumea profesională”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels