Eveniment

Summit NATO la Bucureşti, esenţial pentru securitatea Estului

Preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis (stânga) şi Andrzej Duda, vor cere mâine NATO să organizeze baze militare solide în ţările fostului bloc comunist

Preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis (stânga) şi Andrzej Duda, vor cere mâine NATO să organizeze baze militare solide în ţările fostului bloc comunist

Autor: Iulian Anghel, Cristian Hostiuc

03.11.2015, 00:05 1402

Este o întâlnire care poate avea consecinţe pe termen lung şi care reflectă îngrijorări profunde în legătură cu o Federaţie Rusă pe care aceste state o consideră din ce în ce mai agresivă şi de temut şi împotriva căreia cred că se pot apăra desfăşurând o prezenţă permanentă a trupelor NATO în ţările limitrofe fostului imperiu sovietic.

Preşedintele Poloniei va fi primit astăzi la Cotroceni, urmând ca, împreună cu preşedintele României, să coprezideze mâine şi poimâine reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, Andrzej Duda urmează să discute cu Klaus Iohannis, între altele, despre rolul României în regiune, migraţie şi „criza în domeniul securităţii“ din Europa Centrală şi de Est şi la Marea Nea­gră.

Cei doi şefi de stat urmează, de asemenea, să discute despre pregătirile în vederea Summitului NATO de la Varşovia, de anul viitor, precizează şi preşedinţia poloneză.

Cele nouă ţări prezente la summit, care constituie flancul de est al Alianţei Nord-Atlantice, urmează să facă o declaraţie comună mâine. În mare, se ştie însă despre ce este vorba. Acestea vor o prezenţă sporită a NATO în ţările fostului lagăr comunist, acum aflate între graniţele Alianţei Nord-Atlantice. Propunerea este puternic susţinută de polonezi spre nemulţumirea Germaniei, care se teme să nu exacerbeze tensiunile UE – Rusia. Polonezii au anunţat încă din august că la Bucureşti, în 3 - 4 noiembrie, vor să stabilească un front comun împreună cu ţările Estului în favoarea unei puternice prezenţe a NATO în aceste ţări. Noul preşedinte polonez Andrzej Duda a acuzat în august, oarecum voalat, dar destul pentru a fi înţeles, că NATO tratează Polonia ca pe o zonă-tampon şi că nu vede că, de la finalul Războiului Rece ce coincide cu căderea URSS, frontierele sale s-au mutat spre est.

Polonia care va fi anul viitor gazda summitului NATO (ce se desfăşoară din doi în doi ani) va cere instalarea în est de baze ale NATO solide pe lângă cele câteva stabilite anul trecut, dar care au forţe nemulţumitoare.

„Dacă privim azi la desfăşurarea bazelor, vedem că frontiera NATO este Germania. NATO încă nu a luat notă de trecerea Poloniei dinspre Est spre Vest“, a acuzat preşedintele Poloniei, în Financial Times.

Şi fostul ministru de externe polonez Radek Sikorski a susţinut, tot în FT, că în relaţia cu Rusia lucrurile se înrăutăţesc şi că trebuie luate măsuri de întărire a graniţelor pentru a descuraja un atac rusesc împotriva ţărilor fostului bloc comunist.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO