Eveniment

Tenisunile dintre Rusia şi Bulgaria cresc: Diplomaţii din ambele ţări au fost expulzaţi

Tenisunile dintre Rusia şi Bulgaria cresc: Diplomaţii...

Autor: Mihai Draghici

18.03.2022, 14:56 993

Guvernul Bulgariei a anunţat, vineri, expulzarea a zece diplomaţi ruşi, acuzaţi de activităţi incompatibile cu statutul oficial, iar, în replică, Administraţia Rusiei ameninţă că va aplica măsuri simetrice.

Ministerul bulgar de Externe a comunicat, vineri, că a decis, în coordonare cu premierul Kiril Petkov, declararea a zece diplomaţi ruşi drept personae non gratae. Cei zece diplomaţi ruşi au la dispoziţie trei zile pentru a părăsi Bulgaria, informează site-ul Novinite.com.

"Aceşti diplomaţi au desfăşurat activităţi incompatibile cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice internaţionale", a transmis Ministerul de Externe de la Sofia, citat de cotidianul Le Monde. Această formulă este utilizată de obicei atunci când există suspiciuni privind activităţi de spionaj. Bulgaria expulzase deja recent alţi doi diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj.

Ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a condamnat vehement decizia "inamicală" a Guvernului de la Sofia. "Moscova îşi rezervă dreptul de a reacţiona prin măsuri simetrice", a declarat Eleonora Mitrofanova, potrivit site-ului BGNES.bg.

Joi seară, Administraţia Rusiei a transmis Bulgariei, înaintea vizitei secretarului american al Apărării Lloyd Austin, să evite furnizarea de armament Ucrainei, avertizând că vor fi afectate în mod durabil relaţiile bilaterale dintre Sofia şi Moscova. "Aş vrea să îi avertizez pe oficialii bulgari că furnizarea de armament şi muniţie, inclusiv de origine sovietică, naţionaliştilor ucraineni este improbabil să aducă optimism în dialogul bilateral, care oricum este deja deteriorat în acest moment", a declarat joi seară ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, conform agenţiei Associated Press.

Tensiunile au loc în contextul vizitei la Sofia a secretarului american al Apărării, Lloyd Austin. Vizita oficialului american constituie o oportunitate pentru discuţii cu liderii bulgari despre posibila furnizare de asistenţă militară Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse. Guvernul Bulgariei ezită să trimită armament Ucrainei, potrivit unor surse oficiale citate de presa de la Sofia. În schimb, Bulgaria oferă asistenţă umanitară Ucrainei şi a primit refugiaţi ucraineni, în principal de etnie bulgară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO